Avocatul Radu Petru Pricop, fiul fostului senator PSD de Suceava Radu Pricop, s-a căsătorit la finele săptămânii trecute. Aleasa inimii sale a fost nimeni alta decât Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.

Ceremonia civilă s-a desfăşurat duminică, 1 iunie, la Primăria Azuga, în prezenţa părinţilor celor doi şi a naşilor.

Totul a fost foarte discret şi s-a derulat sub privirile atente ale preşedintelui României şi ale soţiei acestuia, Maria Băsescu, dar şi ale părinţilor lui Radu Petru Pricop.

De la ceremonie a lipsit Elena Băsescu, sora mai mică a Ioanei Băsescu.

Potrivit presei, Pricop este un bun prieten al Elenei Băsescu, dar şi al soţului acesteia, Bogdan Ionescu. Pricop are 36 de ani, este asociat al unui cabinet de avocatură şi locuieşte într-o zonă de lux a Capitalei.

Ioana Băsescu, de profesie notar, a fost cerută în căsătorie în 2013, de Crăciun, iar după numai jumătate de an cei doi şi-au spus „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă.

Fiica cea mare a preşedintelui a mai fost căsătorită timp de trei ani cu Bodo, solistul formaţiei Proconsul. Cei doi s-au căsătorit în 2003, cununia civilă fiind oficiată chiar de Traian Băsescu, primar al Bucureştiului la acea vreme.

Interesant este că familia Băsescu îşi continuă legăturile cu această zonă a ţării. După ce Traian Băsescu s-a căsătorit cu Maria Andruşca, originară din judeţul Suceava şi cu multe legături de rudenie aici, acum a venit rândul Ioanei Băsescu să-şi găsească alesul inimii în Bucovina.