Poşta Română a început dotarea subunităţilor sale cu terminale POS, în prezent, 50 de subunităţi poştale din ţară permițând efectuarea de plăţi cu cardul bancar, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, informează MEDIAFAX. Alte 950 de oficii vor oferi această facilitate, până la finalul acestui an.

Plata cu cardul se va efectua pentru următoarele servicii poştale: vânzare de mărfuri, timbre poştale, timbre fiscale, timbre judiciare, mandate încasare facturi, trimiteri de corespondenţă internă şi internaţională, trimiteri de colete interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale.