Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie îi informează pe cetăţeni despre situaţia creată, astfel încât aceştia să nu devină victimele escrocilor, conform dcnews.ro. Aceştia se recomandă ca fiind angajaţii unei instituţii din subordinea muzeului şi, contra unei sume de bani, le promit celor interesaţi documente care să îi ajute să devină membrii unei familii nobiliare şi să aibă dreptul la moşteniri.

„Muzeul Naţional de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înşelătorie făcută în numele instituţiei. Ne-a fost semnalată existenţa unei scrisori cu conţinut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei aşa-zise instituţii subordonate muzeului – Arhivele Naţionale ale Nobilimii Româneşti – promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obţinerii unor documente care atestă apartenenţa la o familie nobiliară şi dreptul de a revendica o moştenire”, au explicat reprezentanţii Muzeului de Istorie.

Reprezentanţii instituţiei mai spun că Muzeul Naţional de Istorie a României nu are nicio legătură cu această persoană, nu are în componenţă sau în subordine o asemenea entitate şi nu încurajează astfel de practici. De aceea, cetăţenii care primesc astfel de scrisori sunt îndemnaţi să se adreseze poliţiştilor, precizează BizBrașov.

Citește mai mult pe dcnews