Anul 1883. Alegerile de atunci au inspirat capodopera „O scrisoare pierdută”. Pe când se apropia de final, I.L. Caragiale tot oscila vreme de vreo trei luni - în privinţa deznodământului. Nu ştia pe cine să scoată câştigător, în competiţia pentru listele la Parlament. Pe prostul Farfuridi, sau pe canalia Caţavencu.

Prietenul său I.D. Suchianu l-a sfătuit pe Caragiale – desigur, în glumă - să-i desemneze pe amândoi câştigători. Ceea ce, teoretic, era imposibil. Dar, în felul lui simplu şi genial, Caragiale a urmat indicaţia, încununându-l în final pe candidatul Dandanache. Cel care era, conform descrierii autorului, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”.

Agamiţă Dandanache a devenit astfel prototipul candidatului impus pe listele de alegeri, prin dispoziţie venită de la conducerea centrală a partidului.

Azi, la 130 de ani de atunci, obiceiul candidaţilor numiţi de la centru s-a păstrat intact. Recent făcute publice, listele PNL, de exemplu, sunt pline cu nume impuse. Anca Boagiu, Teodor-Trahanache Athanasiu, Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu sunt nume cunoscute, de care PNL ar fi avut ocazia să se debaraseze, dacă ar fi voit „progresul cu orice preţ”.

Muma lui Cătălin Cherecheş – primarul suspendat de la Baia Mare - apare şi ea pe liste, mai ţanţoşă şi mai patrioată ca muma lui Ştefan cel Mare. Singura deosebire e că Ştefan lupta cu turcii, pe când fiu-su o face cu Justiţia.

Cuplul Gorghiu-Blaga a avut grijă să-şi pună preferaţii. Pilele au funcţionat din plin, criteriile au rămas ascunse, sacoşele au intrat pline şi au ieşit goale. Cotroceniul a avut, din culise, rol de sufleur. A suflat crema.

Credeţi că am făcut o greşeală scriind „cuplul Gorghiu-Blaga?” Nu, e corect. Pentru că sforarul buldog pedelist s-a retras numai de formă. El continuă să conducă actorii cu mână de fier, doar că nu mai intră propriu-zis în scenă. Aşa procedează un regizor adevărat.