În cadrul Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” în luna octombrie 2018 au avut loc activităţile de învăţare/predare/formare din cadrul proiectului Erasmus+ KA219 „Debating our way to citinzeship from school representation to the EU Parliament”. Proiectul aduce împreună elevi şi profesori din patru ţări europene (Franţa, Grecia, Italia şi România) cu scopul de a promova principiile democraţiei prin proceduri care asigura funcţionarea acesteia, precum şi prin abordări diferite, cum ar fi dezbateri ale unor teme care trebuie discutate în beneficiul cetăţenilor şi luării de decizii bazate pe argumente solide. Se încurajează incluziunea socială, precum şi dezvoltarea competenţelor sociale, civice, interculturale şi gândirea critică. Elevi şi profesori din şcolile partenere au fost implicaţi în activităţi diverse începând în prima zi cu o vizită la Centrul Educaţional din cadrul Parlamentului României unde au participat la o lecţie despre democraţie şi au fost protagoniştii unei dezbateri în limba engleză, continuând în zilele următoare cu workshopuri pe tema proiectului, desfăşurate la Muzeul Bucovina Suceava. Ultima zi a fost dedicată vizitei de la Consiliul Judeţean Suceava, unde prin amabilitatea domnului Gheorghe Alexandru Moldovan au învăţat lucruri noi legate de istoria administraţiei în România şi modul de organizare şi funcţionare a administraţiei locale, iar la finalul vizitei a existat posibilitatea organizării unei alte runde de dezbateri în limba engleză.

Proiectul Ersmus+ se derulează la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” până în anul 2019. Şcolile partenere în acest proiect sunt Lycée Général Alain Fournier Bourges, Franţa, 6th General Lyceum Aigaleo, Grecia,Liceo Scientifico Statale "E. Fermi", Policoro, Italia. În România, responsabil de proiect este prof. Cerasela Marleneanu, de la liceul din Liteni. Activităţile desfăşurate în România au fost sprijinite de Centrul educaţional Palatul Parlamentului, Muzeul Bucovinei Suceava, domnul Gheorghe Alexandru Moldovan şi doamna Liliana Maerean, Consiliul Judeţean Suceava, domnul Tomiţă Onisii, Primăria oraşului Liteni, şi doamna Alina Florentina Manolache, director Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”.