În imaginarul colectiv, Primăvara are două date de naștere: de Echinocțiu, când Soarele traversează ecuatorul ceresc și trece din emisfera cerească sudică în cea nordică, și de Sfântul Gheorghe, când iarna este încuiată, pecetluită, și va fi eliberată de Sfântul Dumitru.

Întâlnirea de primăvară, din cadrul Cenaclului „QUANTUM”, de la USV, condus de universitarul sucevean George Mahalu, a avut loc la Observatorul Astronomic, unde Cezar Leșanu, muzeograf și universitar, ne-a propus o călătorie în univers, în atât de râvnita dimensiune cosmică a pământescului nostru, printre stelele purtătoare de noroc.

Echinocțiul a fost asociat cu renașterea naturii, cu echilibrul dintre lumină și întuneric, cu echilibrul forțelor cosmice. În Egiptul antic, acest fenomen astronomic era legat de venerarea zeului Osiris, care întruchipa ciclul vieții și al morții, iar în mitologia greacă, echinocțiul era asociat cu legenda Persefonei și a mamei sale, Demetra, zeițele fertilității și ale abundenței pământului. În perioada Romei antice, echinocțiile aveau o însemnătate aparte în cadrul festivităților dedicate lui Cybele, cunoscută și sub numele de Magna Mater, care era protectoarea naturii și a fertilității. De asemenea, sărbătoarea Anului Nou persan, denumită Nowruz, era legată de echinocțiul de primăvară. Cu o tradiție de peste trei milenii, aceasta este celebrată și astăzi de milioane de oameni din întreaga lume și se întinde pe durata a 13 zile.

Tradiţiile spirituale ale echinocţiului de primăvară spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. Cultul Soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la Soare şi înregistrau ciclurile naturii, în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. În tradiția populară, Zilele Babelor reci și grele sunt urmate de Moșii de primăvară, care aduceau vreme bună, apoi de Focurile Sfinților. Focurile ritualice prin care oamenii își curățau ograda și câmpurile de uscături marcau ziua echinocțiului și erau menite să atragă puterea Soarelui.

În această zi, începe noul an agrar, iar copiii din Oltenia şi Muntenia ies în bătătură, bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul, lăsând ușile de la casă deschise și strigând: „Intră frig şi ieşi căldură / Să se facă vreme bună / Pe la noi pe bătătură”. Era un ritual simplu prin care focul din vatră, asociat cu Soarele, avea menirea să sporească lumina și căldura primăverii.

Pentru țăranul român, „acoperişul cerului” este integrat în traiul de zi cu zi: la cer se uită să ghicească semnele vremii, să-şi pună ordine în îndeletniciri (agricultura şi păstoritul, lucrări casnice), să-şi conceapă calendarul ocupaţional şi familial, să se orienteze prin timp şi să-şi găsească drumul pe cărările pământeşti, cerul este şi locul poveştilor, al plăsmuirilor mitice. Satul este o replică a cerului, cerul este o oglindă a satului sacralizat.

Pe cerul românesc, constelaţiile s-au închipuit în:

- personaje de poveste: Capra cu trei iezi (steaua Capella este Capra, iar cele trei stele mai mici sunt ieduţii), Făt-Frumos/Omul (constelaţia Hercule, cu cea mai vizibilă stea, Kornephoros, aflată pe umărul Voinicului), Balaurul (constelaţia Draco), Scorpia (constelaţia Scorpionului), Cloşca cu puii de aur (Pleiadele);

- lumea spirituală şi materială a satului: Hora (Corona Borealis), Toaca/Puţul cu jgheab (marele pătrat al lui Pegas imaginează puţul, iar jgheabul e conturat de constelaţia Andromeda), Fraţii (constelaţia Gemeni);

- instrumentarul casnic sau de lucru: Cântarul (constelaţia Libra), Rariţa/Grebla/Plugul (constelaţie tipic românească, formată din stelele Bellatrix, Mintaka cu trecere prin brâul lui Orion, Saiph, Rigel şi din nou Mitaka, ce închide patrulaterul), Secera (care conturează un arc de cerc, folosind stelele  eta, c, iota, upsilon, e şi tau din Orion), Barda (constelaţia Perseu);

- animale: Calul (constelaţia Leu), Ţapul (Capricorn), Taurul (Taur; cea mai strălucitoare stea a constelaţiei este Aldebaran, căreia i se mai spune, popular, şi Luceafărul porcesc, pentru că, atunci când răsare, se deşteaptă porcii şi încep a grohăi, semn că se apropie zorile), Crapii (Peşti), Corbul (Corvus), Căţelul (Canis Minor), Şarpele (Ophiuchus);

- mitologie creştină: Maica Domnului (constelaţia Fecioara; steaua cea mai strălucitoare, Spica, ceea ce înseamnă spic de grâu, reprezintă inima curată a Maicii Domnului); Scaunul lui Dumnezeu/Tronul ceresc/Mânăstirea (constelaţia Cassiopeea; aici, credinţele populare identifică spaţiul sacru al Casei lui Dumnezeu), Trisfetitele (care îi reprezintă pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, localizaţi în cele trei stele din centura Orionului; uneori, cele trei stele sunt denumite „Cei Trei Crai” sau „Craii de la Răsărit”);

- ocupaţii: Văcarul (constelaţia Bootes, cu cea mai strălucitoare stea Arcturus – Văcarul – şi şapte stele mai strălucitoare ale Ursei Mari reprezentând boii), Ciobanul cu oile (constelaţia Lyra, cu steaua Vega fiind Ciobanul, iar cele patru stele din paralelogram fiind oile; în credinţele populare, se spune că, fiind zi de post, se poate mânca brânză după ce a răsărit Ciobanul sau Vega; ea mai este numită „Regina stelelor” sau „Luceafărul cel mare de la miezul nopţii”, pentru că şi stelele, ca şi oamenii, trebuie să aibă un cârmuitor).

Urmărind Harta Cerului, fiecare dintre noi și-a imaginat o poveste de viață în care realul și fabulosul au mers mână în mână. Ne-am venit în fire abia când soarele era, din nou, înspre răsărit, străjuind pictura realizată de artistul Mircea Hrișcă, reprezentând orizontul orașului Suceava, un document despre vechea arhitectură, reconstituind repere citadine de acum 30 de ani.

Locul în care ne-am permis să visăm, dar și să trăim bucuria cunoașterii, a fost Planetariul din Suceava, care a fost inaugurat în anul 1982, fiind al treilea obiectiv de acest tip din România și unde, de-a lungul timpului, s-au desfășurat atât observații astronomice propriu-zise, cât și acțiuni cultural-educative specifice - spectacole de planetariu, în cadrul cărora poate fi urmărită mișcarea diurnă a stelelor și planetelor; proiecții cu ajutorul celestatului, prin intermediul cărora se poate observa imaginea soarelui, cu petele solare; cercuri de astronomie, cu participarea unui număr însemnat de elevi; expuneri, simpozioane, mese rotunde, având ca subiect principal structura universului. Spațiul funcționează și ca muzeu științific în cadrul Muzeului Județean Suceava (devenit ulterior Muzeul Național al Bucovinei). În anul 2008, Planetariul este cedat de Muzeul Național al Bucovinei, fiind preluat de Catedra de Geografie a Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Destinația inițială a Planetariului se păstrează, funcționând în continuare atât ca muzeu, cât și ca obiectiv de învățământ.

Trecerea în administrarea universității este marcată de reamenajarea spațiului expozițional după standardele muzeistice internaționale. În sala Planetariu, de formă circulară, cu o capacitate de 80 de locuri, este montat un proiector complex top ZKP 2, cu ajutorul căruia se pot proiecta Soarele, Luna, planetele și aproximativ 6.000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal și austral. Proiectoare auxiliare redau imaginea dinamică a sistemului solar, planeta Jupiter cu sateliții galileeni, evoluția cometei Donati, fenomenul „stelelor căzătoare” și mișcarea unui satelit artificial. În spațiul expozițional de la parter sunt prezentate cele mai noi fotografii și imagini din Univers, istoria în date și imagini a observatoarelor și instrumentelor astronomice din vechime și până la cele previzionate a se construi. Acestea sunt expuse pe panouri iluminate, impresionante pentru publicul vizitator prin mărime și acuratețe. Ele sunt grupate în expoziții permanente, deschise vizitării de către public: „Pagini din istoria astronomiei românești”, „Observatoare și instrumentele astronomice din lume”, „Primul sistem solar”, „Dincolo de Calea Lactee”. Aici se află și un pendul panoramic, utilizat în cercetarea fenomenelor de gravitație, realizat după proiectul laureatului Nobel Maurice Allais.

Aidoma universului, construiți fractalic, ne-am bucurat de informații interactive și de revederea unor prieteni, în cadrul Cenaclului Quantum – denumire care provine de la „cantitatea minimă a oricărei entități fizice (proprietate fizică) implicată într-o interacțiune. Nu întâmplător, cuantizarea energiei și influența acesteia asupra modului în care energia și materia interacționează (electrodinamica cuantică) fac parte din cadrul fundamental pentru înțelegerea și descrierea naturii. Și cum arta este o copie mai mult sau mai puțin fidelă a naturii, microcosmosul instituției s-a transformat într-un adevărat dialog al artelor: arta literară, arta filmului, arta muzicală, dar și arta științei.

Pentru că universul însuși este o poveste, profesoara Otilia Ungureanu ne-a reamintit primul roman al lui Romulus Dianu, „Adorata”, o poveste aproape banală despre mentalitatea vremii, o istorie a unor mentalități, dintr-o vreme în care „femeia e un cuib care suferă de a fi pustiu”, tema narativă fiind axată pe „prețul unui om”, deoarece „nimeni nu poate ști cât costă un om” Literatura scrisă de Romulus Dianu se evidențiază prin vervă epică și o notație rapidă, „făcută din fuga condeiului”. Scriitorul prezintă un mediu convențional, ușor cosmopolit și exotic, arătând o curiozitate intelectuală față de misterul eternului feminin. Personajele sale, precum Victoria Gherman din romanul Adorata (1930) și cele din Nopți la Ada-Kaleh (1932) sau Târgul de fete. Simplă călătorie mintală (1933), simt nevoia unei împliniri erotice absolute.

Despre Frații Marx ne-a vorbit scriitorul și umoristul Constantin Horbovanu: a fost o trupă de actori de comedie, care au apărut în vodeviluri, piese de teatru, filme și programe de televiziune. Născuți în New York, Frații Marx au fost copiii unei familii de evrei imigranți din Germania. Născuți într-o familie de artiști, talentul muzical al fraților a fost valorificat de timpuriu. Harpo era deosebit de talentat, putând cânta la aproape orice instrument; totuși marea sa atracție a fost harpa, de unde i se trage și numele de scenă. Chico era un pianist excelent, iar Groucho cânta la chitară. În anii 20, Frații Marx au devenit una dintre cele mai apreciate trupe de teatru din Statele Unite. Cu simțul umorului ascuțit și deosebit, satirizau înalta societate sau ipocrizia umană. De asemenea, au devenit faimoși pentru puterea lor de improvizație și datorită scenariilor lor libere.

O prezentare inedită în care știința a devenit artă și arta - știință a fost făcută de universitarul George Mahalu, despre un fizician, Robert Andrews Millikan, și despre un actor, William Shatner. Robert Andrews Millikan a fost un fizician american, specialist în fizica experimentală, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1923, pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric. A studiat și razele cosmice. William Shatner este un actor de film și TV. Rolul pentru care este cel mai cunoscut este cel al căpitanului James T. Kirk din Star Trek.

Jurnalistul și istoricul Adrian Popovici a prezentat despre cel mai iubit sfânt al Irlandei, Sfântul Patrick, care a trăit în secolul al IV-lea, bunicul său fiind preot, iar tatăl său diacon. „Om de neam mare”, așa cum se traduce numele său, a ajuns să fie vândut ca sclav, în Irlanda, într-o vreme în care uitase de Dumnezeu, la 16 ani. Așa s-a întors la Domnul, spunând câte o sută de rugăciuni, ziua și noaptea, și a avut două vedenii: una cum că se va întoarce acasă, iar alta cum că vaporul său este gata. După șase ani de robie, se întoarce acasă, dar are un vis în care este trimis în Irlanda, așa că este hirotonit episcop și, în mijlocul păgânilor, sfântul îndură multe încercări. În momentul în care un om a vrut să îl omoare, acela a înțepenit, dar sfântul l-a dezlegat de puterea ce îl ținea în loc, așa că irlandezii au început să creadă în Dumnezeu și așa a fost botezată toată țara. Trecut la cele veșnice, sfântul este sărbătorit în lumea întreagă și este reprezentat în icoane ținând în mână un trifoi, simbol al Sfintei Treimi.

Ca o adevărată muzică a sferelor, cântecul de chitară al profesorului George Mahalu, dar și al studentului Vadim Rotari, ne-a ghicit și ne-a împlinit dorințe mai vechi, aflate în stare latentă, în ungherele sufletului.

Cum „orice-nceput se vrea fecund” – prin această călătorie în Univers, ochită, jinduită și, iată, îndeplinită, la sfârșitul întâlnirii, Cezar Leșanu ne-a propus un drum întors, înspre noi înșine, înspre zorii civilizației și înspre adevărata valoare a artei, prin intermediul „omulețului lui Gopo”, personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane, din Scurtă istorie: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”

O istorie a unei zile și o zi cât o viață, așa se poate descrie întâlnirea de primăvară a cenaclului USV, „Quantum”, un adevărat dialog despre frumusețe și eternitate.

Luminița Reveica Țaran