Cu  Pamfil Şeicaru m-am întâlnit întâmplător, pe un aeroport de tranzit (Viena cred; el aştepta o cursă spre RFG; era prin 1965). Auzind vorbă românească (însoţeam un grup  de sportivi) s-a apropiat şi s-a recomandat: „Băieţi, eu sunt Pamfil Şeicaru”. A dat taman peste Răducanu, nu prea era permis să intri în vorbă cu străini şi Rică l-a expediat  cu un sec „Să fii matale sănătos, tataie!” Desigur, am intervenit şi am avut o discuţie ceva mai lungă, din care am aflat, între altele, că formula „şantajul şi etajul” nu-i  aparţine lui Şeicaru, ci altui „ziarilă”, Stelian Popescu. Am făcut schimb de cărţi de vizită (pe atunci locuia la Karlsfeld, Hotel Karlsfelhofer, Hochstrasse nr 8, 8047). Peste câţiva ani am primit scrisoarea de mai jos şi am trimis imediat o notă la Bucureşti, propunând editarea câtorva din  titlurile propuse. Lucrurile se mai schimbaseră; după ce, pe vremea Anei Pauker, Şeicaru fusese condamnat la moarte, sentinţă modificată apoi în închisoare pe viaţă, Ceauşescu l-a graţiat în 1966 şi l-a răsplătit cu 3000 de dolari pentru editarea, în străinătate, a cărţii „Karl Marx despre români”. Din motivarea decretului de graţiere: „Ca emigrant, Şeicaru are o atitudine corespunzătoare şi desfăşoară în străinătate o activitate utilă ţării noastre.” Declaraţiile condeierului au  fost totdeauna limpezi: „Voi sluji ţara şi nu regimul. Regimurile politice sunt trecătoare şi pline de păcate. Pământul natal este peren” (amănunte în cărţile lui Dinu Zamfirescu şi în articolele publicate în „Historia” de Florian Bichir).

  Stimate d-le Iacoban,

profesorul Al. Zub mi-a dat adresa dv. spre a vă expune dorinţa de a apela la Editura „Junimea” pentru a edita în primul rînd lucrarea mea „La Roumanie dans le grad guerre” apărută la Paris în 1969, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la proclamarea României de la Nistru pînă la Tisa. Bine înţeles că editarea cere în prealabil aprobarea autorităţilor investite cu puterea de decizie. Ulterior doresc ca rînd pe rînd lucrările mele să fie editate tot la „Junimea”. Mi-a plăcut felul cum aţi editat lucrarea „Kogălniceanu – istoric”. Fără îndoială că este o adevărată întrecere între edituri de a da cărţilor o prezentare cît mai frumoasă, făcînd un izbitor contrast cu ceea ce publicau editurile odinioară. Hîrtia, coperta, totul era respingător. Mă gândesc la editura „Cartea Românească” precum şi la Ciornei. Este o prezentare elegantă a cărţilor la editurile de azi. Editura „Junimea”, al cărui director sînteţi, are pentru mine ceva cu totul în afară de condiţiile grafice, este editura Iaşilor unde mi-am făcut Universitatea, a Iaşilor unde în 1918, cînd am împlinit 24 de ani, am început cariera mea de gazetar. Precum vedeţi, în 1978 voi împlini 60 de ani de exercitare fără întrerupere a profesiei de gazetar, dat fiind că în anii de exil am continuat profesia la ziare spaniole şi azi o încep la publicaţii germane. Sînt multe volume ce ar urma să editaţi şi ultimul va fi „Memoriile unui gazetar 1918-1978”. Mi-aş îngădui să vă întreb dacă nu sînteţi din Botoşani, deoarece pe vremuri am cunoscut şi am avut legături de prietenie cu un fost ofiţer Iacoban, de fel din Botoşani. Era cumnatul unui prieten, Mircea Zăgănescu, care locuia la Tîrgovişte. Deci, stimate domn, eu nu vreau decît să am consimţământul dv. de principiu, urmînd să stabilim condiţiile contractuale cînd în principiu voi avea aprobarea. A doua lucrare ce v-aş încredinţa-o spre editare ar fi „Istoria partidelor naţional ţărănist şi naţional-ţărănist ieşit în 1926 din fuziunea primelor două partide. În opinia mea, lucrarea aceasta va răspunde unei necesităţi a generaţiilor tinere care n-au cunoscut şi nici nu puteau să cunoască epoca îndepărtată, cînd existau mai multe partide. Regele Carol II a suspendat Constituţia în 1937 instituind dictatura conform formulei dicţionarului monarhiei franceze – Charles Mauvras, „Rege şi dictator”. Ori, un copil născut în 1937 ar avea azi 39 de ani, deci pentru el este o epocă total necunoscută şi implicit dorind să cunoască epoca plurităţii partidelor. Această lucrare a apărut la Madrid în două volume totalizând 700 de pagini de tipar. Sunt şi alte lucrări, unele care au apărut, altele în manuscris. Începe ceea ce, cred eu, va întâmpina o mai mică rezistenţă la eventuala aprobare, „România în marele război”. Mai am printre altele o serie de 50 de portrete – unele de 100 de pagini, ca N. Iorga, care ar apărea sub titlul „Fuit quoudam lionem”. Este un vers din Eneida, când Eneida începe să evoce căderea Troiei. Evoc prin aceste portrete viaţa politică, literară, artistică a României până în 1944, începând din 1912. Acestea sunt lămuririle pe care eram dator să vi le dau în legătură cu dorinţa mea de a fi editat la „Junimea”.

Cu prietenească strîngere de mînă,

al dv. PAMFIL ŞEICARU

Desigur, propunerea „Junimii” nu a fost aprobată.