L-am lăsat, în rubrica trecută, pe emigrantul bucovinean cu un picior pe pământul american și cu celălalt... în aer: faptul că a ajuns la New York nu înseamnă mare lucru: va trebui să înfrunte zecile de întrebări ale inspectorilor ce-i întâmpină pe insula Ellis, adevărata poartă de acces pe tărâmul făgăduinței. Dintre nou-sosiții din Țările Române foarte puțini cunosc cât de cât engleza. Teoretic, la examinare ar putea beneficia de ajutorul unui avocat – dar unde să-l găsească și, mai ales, cum să-l plătească? Bariera lingvistică funcționează oricum; s-ar mai adăuga o nevoie în plus de apelare la interpret, iar cei de care dispun autoritățile emigrării nu prestează servicii decât pentru angajator. O mână de ajutor oferă gratuit, cu generozitate, societățile religioase sau pentru protecția emigranților. Polonezii, ungurii, rușii, nemții, sârbii, scandinavii, evreii veniți de pretutindeni, italienii, sirienii, grecii s-au bucurat totdeauna de acest sprijin atât de prețios în momentul zero al debarcării. Singurii care n-au avut parte niciodată de o astfel de organizație protectoare au fost românii – deși, din tabelele statistice se vede că, an de an, dețineau o pondere însemnată în cifra emigrărilor. Citite atent, aceleași statistici dezvăluie un paradox: în 1923, intrau în SUA 1032 de români și plecau din SUA „pentru a se stabili în România” 1046. Putea fi vorba despre întoarceri ale ardelenilor după unire (între 1895 și 1920 veniseră din Transilvania circa 150.000 de etnici români) dar fără îndoială că bună parte o reprezentau cei respinși la selecția (cuvântul sună macabru din pricina conotațiilor naziste) de la Ellis Island, ca și români intrați ilegal în America și expulzați periodic în grup compact. Care proveneau tot dintre respinșii de la Ellis, fiindcă, în încercarea de a evita umilința unei întoarceri „sub scut” între sătenii care-i invidiau și-i credeau de mult milionari, s-au bejenit prin Mexic și țările Americii Centrale, de unde au trecut fraudulos frontiera în SUA. Sigur, au fost repede depistați și expulzați. Numai în 1914 americanii au returnat 16.000 de emigranți – între ei, desigur, mulți români! Dar să ne întoarcem la momentul fericit în care emigrantului bucovinean i se permite intrarea și stabilirea în SUA. Pe unii îi așteaptă ceva rude, prieteni, cunoștințe. Pe cei mai mulți, nimeni. Aveau, desigur, în buzunare adrese ale unor consăteni ce le-au trimis mesaje cu asigurări de primă găzduire, numai că una-i să ajungi în 1910 de la Comănești la Humor și alta de la New York la Cleveland ori Seatle. La debarcaderul South Ferry era o sală în care-și aveau ghișeele toate societățile de cale ferată; nu existau nici un fel de reduceri sau alte înlesniri. După cumpărarea biletului, „fiecărui emigrant i se agață de unul dintre nasturii de la haină un bilet cu ajutorul căruia poate fi ușor identificat” și pe care sunt menționate destinația și ora de plecare a trenului. Azi, pasagerul ar da gazdelor un telefon de pe mobil și le-ar spune să-l aștepte cu flori la gară; atunci, imposibil, așa că noul locuitor al Americii o lua apostolorum prin ditamai megalopolis-ul, să-ntrebe de badea Gheorghe din Costâna. Cine știe cum, bunicu-meu l-o fi găsit…Sigur că epopeea abia începe: o lungă luptă crâncenă cu dificultățile începutului de nou drum – abrupt, nemilos, fără semnalizare și marcaje. Unii, nu puțini, au reușit; poveștile lor nu le mai știe nimeni… Faptul că, azi, emigrantul român călătorește cu avionul, are card bancar, telefon mobil, vorbește gratis pe WhatsApp și, în unele țări, se bucură de ajutor guvernamental, iar engleza începe să fie a doua limbă a mapamondului, nu schimbă hotărâtor condiția celui plecat în lumea largă. Tot despre desțărare e vorba. Adevărat, șocul este mult atenuat, dar de ce i-o fi dat românului să privească mereu cu atâta jind „afară” potrivit dictonului „nicăieri nu e mai bine decât în altă parte”? N-am fost și nu suntem un popor migrator. S-o suna vreodată adunarea?

 

P.S. Aflu că bustul lui Traian Chelariu a revenit pe soclu, fiind așezat de ceva vreme în fața Bibliotecii Universității. Loc potrivit: un cărturar în lumea cărților. Chestiunea statuilor pe rotile rămâne însă. Am fost, cândva, la dezvelirea din preajma Rectoratului: primar, rector, preoți, rudele lui Chelariu din America, ziceai că nimic nu va mai clinti bustul din loc. După care l-am revăzut ani în șir expulzat făr-de soclu printr-un demisol al Universității…