Artista plastică nonagenară Ana Candrea Constantin a primit vineri diploma şi premiul prin care Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural „Bucovina” i-au conferit onorantul titlu de „Senior al Artelor Plastice Bucovinene”.

Diploma, semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi premiul în bani i-au fost înmânate la domiciliu de membrii juriului decident al „Zilei Artelor Plastice Bucovinene”, aniversare marcată în ultima zi a lunii ianuarie în amintirea înfiinţării, la Cernăuţi, în anul 1932, a Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina.

Artista nonagenară, care şi-a primit oaspeţii în încăperea în care păstrează portretele pictate, cu decenii în urmă, ale lui Iraclie, Ciprian şi Mărioara Porumbescu, dar şi al lui Octavian Goga, s-a bucurat nespus de atenţia acordată.

Peisagistă şi portretistă remarcabilă, autoarea unor lucrări dedicate personalităţilor culturii româneşti (de la Eudoxiu Hurmuzachi, la G.T. Kirileanu, Iancu Flondor, Ioan Nistor şi, desigur, a Porumbeştilor), Ana Candrea Constantin şi-a făcut o datorie din a picta şi chipurile unor oameni mai puţin cunoscuţi, dar care au rămas în istoria provincială a Broştenilor, acolo unde se află şi satul său natal, Cotârgaşi.

„Am pictat peisaje care m-au dus pe drumurile dorului de munte, cu poieni înflorite şi ape limpezi, dar şi portretele unor oameni care au însemnat ceva pentru cultura românească”, spunea ea într-un interviu pe care mi l-a acordat cu mai bine de un deceniu în urmă.

Acum, în pragul vârstei de 96 de ani, înconjurată de dragostea şi supravegherea atentă a fiicei şi ginerelui, decanul de vârstă al pictorilor suceveni răsfoieşte încet albumul cu fotografii de la evenimentele vieţii.

Şevaletul aşezat lângă fereastră, cutia cu culori şi cana de lut cu pensule sunt semnele unei nerăbdătoare aşteptări.

O aşteptare pe care ne-o mărturiseşte zâmbind: „Aştept primăvara, să pictez în grădina de la Cotârgaşi!”.