Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a găzduit vineri, 24 noiembrie, vernisajul expoziţiei itinerante „Eroul Necunoscut – simbol al eroismului naţional”, eveniment organizat de Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. La activitate au participat comandantul muzeului, colonel Petre Neaţă, şi muzeograful Valeria Bălescu, iniţiatorul proiectului. În filmul prezentat cu acest prilej şi prin expunerea muzeografului, elevii militari câmpulungeni au urmărit povestea desemnării „Eroului Necunoscut” şi drumul parcurs în timp de acest simbol naţional.
Vernisajul expoziţiei a avut loc cu ocazia aniversării, la 25 noiembrie, a 93 de ani de la înfiinţarea colegiului militar câmpulungean. În cadrul evenimentului au fost apreciaţi şi premiaţi elevii pasionaţi de istorie (Oana Străjer, Adelina Câta, Alin Mocanu) şi Bogdan Daniliuc, pentru premiul special obţinut la faza naţională a olimpiadei de geografie.