Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare”, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din cadrul „După-amiezelor francofone” și al proiectului „Francofonia în comunitate”. Una dintre aceste activități va avea loc joi, 27 mai, la ora 17:00, când prof. Raluca Schipor invită publicul sucevean în spațiul Observatorului Astronomic din municipiul Suceava, la o expoziție de grafică și pictură semnată de Florinela Covașă, absolventă USV (FSE) și a cursurilor de Arte vizuale organizate de Casa de Cultură a Studenților.

„Discursul pictural transpune vizual planul real și planul abstract, care împreună formează o imagine amplă ce sensibilizează și provoacă privitorul la reflecție. Fiecare lucrare are o poveste și emoție specifică, iar în spatele lor stă pasiunea, dăruirea și implicarea”, spune Florinela Covașă.

 

Microrecital susținut de studenți ai Universității „Ștefan cel Mare”

Expoziția se înscrie în categoria evenimentelor ce au ca scop promovarea studenților talentați din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, constituind un demers ce intenționează să marcheze finalul cursurilor de arte vizuale desfășurate la Casa de Cultură a Studenților, în anul universitar 2020-2021. Proiectul expozițional cuprinde 30 de lucrări în grafică și tehnici picturale, realizate de Florinela Covașă, absolventă a studiilor de licență și masterat în cadrul Facultății de Științe ale Educației. Din perspectiva subiectului, „lucrările prezintă un univers al portretului, evocat într-o manieră originală ce îmbină predispoziția pentru detalii captivante și exerciții de redare a atmosferei”. Făcând parte din cadrul evenimentelor ZNST, vernisajul proiectului expozițional va fi marcat, deopotrivă, de un microrecital susținut de studenți ai Universității „Ștefan cel Mare”, coordonați de prof. Valentin Ianoș. Activitățile tematice ale Alianței Franceze pot fi urmărite pe adresa de Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.