La Biblioteca Bucovinei, Sala de Artă „Elena Greculesei”, se desfășoară miercuri, 29 iunie, la ora 10:00, prima zi a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediţia a XXVI-a, o întâlnire emoționantă cu „poezia, proza scurtă, reportajul în viziunea unei noi generații, incredibil de talentate”.

Joi, 30 iunie, începând cu la ora 9:00, în comuna Udești, are loc pomenirea a 4 mari personalități literare: Magda Isanos, Constantin Ştefuriuc, Eusebiu Camilar și Mircea Motrici.

Organizatorii au precizat că, începând cu cea de-a XVII-a ediţie, Festivalul literar „Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Udeşti şi-a schimbat denumirea în Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria și Consiliul Local Udești în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Inspectoratul Judeţean Școlar Suceava, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti, Biblioteca Comunală „Constantin Ștefuriuc” Udeşti. Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi și se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.

 

Personalități care aparțin patrimoniului național

Scriitorul Ioan Manole a declarat: „Patru piloni omagiem, întru posteritate, în comuna Udești. Cu siguranță că personalitățile plecate de aici sunt mult, mult mai multe. Să nu uităm! Ele aparțin patrimoniului național. Aproape că bate la ușă! Miercuri, 29 iunie, ora 10:00, la Biblioteca Bucovinei, Sala de Artă <Elena Greculesei>. Ne pregătim să ne reîntâlnim cu poezia, proza scurtă, reportajul în viziunea unei noi generații, incredibil de talentate. Joi, 30 iunie, începând cu ora 9:00, în comuna Udești, întru pomenirea acestor 4 mari personalități literare pe care le-a dat acele pământuri și cu alți poeți și scriitori, iubitori de obște, cetățeni ai comunei, la temelia posterității lor. La Udești, vom fi în compania unui primar tânăr și inimos, a echipei sale, a profesorilor, a preoților și a tuturor celor care se implică, an de an, pentru a aduce onoare unei generații cândva de sacrificiu. Noi ne-am pregătit vreo trei luni.”

 

Lansări de carte, conferințe, ateliere de creative writing, şezători literare, recitaluri de poezie

Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene” îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente literare românești şi se desfăşoară pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.

Competiția se adresează autorilor de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.

Manifestările vor consta în lansări de carte, conferințe, ateliere de creative writing, şezători literare, recitaluri de poezie, spectacol de teatru, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori-şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: Poezie: Marele premiu „Magda Isanos”, Premiul I, Premiul II, Premiul III; Premiul „Constantin Ştefuriuc”; Proză Scurtă: Marele premiu „Eusebiu Camilar”, Premiul I, Premiul II, Premiul III; Reportaj Literar: Marele premiu „Mircea Motrici”, Premiul I, Premiul II, Premiul III. Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.