O discuţie mai aprinsă între doi călători care au urcat într-un autobuz de transport public local a degenerat într-o bătaie care i-a speriat pe cei din jur.

Evenimentul, filmat de unul dintre călători, s-a petrecut duminică seara, când bărbaţii între care a izbucnit scandalul au urcat din staţia Orizont – cartierul Burdujeni, de pe partea de unde se merge înspre oraş.

Cei doi, care, conform călătorilor prezenţi, avuseseră o dispută verbală anterioară urcării în autobuz, pe tema meciului Steaua – Dinamo, ajung să se bată după ce unul dintre ei face o serie de remarci nepotrivite vizavi de mama celuilalt.

Nervos, omul ripostează, repezindu-se asupra celui de pe scaun.

Bătaia dintre ei, care putea degenera mai urât, a fost întreruptă de şoferul autobuzului TPL, care a fost nevoit să oprească între staţii şi să intervină, pentru siguranţa călătorilor. Pentru ca acel episod violent să nu se repete pe traseu, unul dintre cei implicaţi în scandal a fost rugat să coboare în prima staţie, ceea ce a şi făcut.