Două furturi comise anul trecut în comuna Ilișești le-au dat bătăi de cap polițiștilor, care au înregistrat cele două cauze în cadrul unor dosare cu autori necunoscuți. Cercetările ulterioare au dus la prinderea principalului suspect, un bărbat de 31 de ani din județul Iași, care a ajuns pentru 24 de ore după gratii, urmând a fi cercetat în continuare sub control judiciar.

Primul furt a fost comis la sfârșitul lunii iulie 2016, din gospodăria unui bărbat din comuna Ilișești. Câteva luni mai târziu, în perioada 22 decembrie 2016-04 ianuarie 2017, şi locuinţa unei femei din aceeaşi localitate a fost călcată de hoţi. Polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală cu autor necunoscut pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată. Cercetările au fost continuate în ultimele luni, fiind stabilit un cerc de suspecți, iar în ultimele săptămâni polițiștii au reușit să identifice un principal suspect, în persoana lui Adrian Iacob, de 31 de ani, din comuna Dobrovăț, județul Iași. La scurt timp s-a reușit identificarea și reținerea suspectului, polițiștii reușind să probeze infracțiunile de furt comise de bărbatul din județul Iași. În urma probatoriului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus emiterea unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului, Adrian Iacob fiind introdus în arestul IPJ Suceava în timpul zilei de joi. La expirarea celor 24 de ore procurorii au luat decizia prezentării acestuia în fața magistraților de la Judecătoria Suceava, care au hotărât cercetarea lui în continuare, pentru 60 de zile, sub control judiciar.