O cabană din lemn din localitatea Mitocu Dragomirnei a ars în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar pompierii chemaţi la faţa locului s-au chinuit ore în şir să stingă incendiul. Alarma s-a dat după miezul nopţii şi, având în vedere faptul că flăcările ameninţau să se extindă, la locul incendiului au fost trimise patru maşini de pompieri.

De la materialul lemnos aprins la una din anexe unde se afla sauna, flăcările s-au propagat la acoperişul anexei, iar ulterior la clădirea cabanei, construcţie P+M din lemn masiv, ceea ce a sporit complexitatea intervenţiei.

Persoanele aflate în interior şi care sărbătoreau o onomastică au reuşit să iasă la timp, astfel încât nu s-au înregistrat victime sau alte probleme medicale.

Incendiul a mistuit acoperişul anexei pe o suprafaţă de 20 mp, exteriorul unui perete al cabanei pe 120 mp, aproximativ 100 mp din acoperişul clădirii, lambriul din două camere pe 80 mp, precum şi materiale textile şi obiecte de mobilier.

După toate probabilităţile, incendiul a plecat de la gura de alimentare a unui cazan pe lemne, de unde a căzut jar sau scântei care au dus la aprinderea unor resturi de material lemnos aflat pe jos. Pagubele sunt estimate la peste 10.000 de euro