Doi cetăţeni din zona de munte a judeţului sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră după ce au fost surprinşi cu un transport ilegal de ţigări din Ucraina. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, sâmbăta trecută, în jurul orei 07.00, în timpul unei misiuni organizate în cadrul planului de acţiune Contrabanda 2017, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei a observat în apropierea graniţei de stat un autoturism de teren marca Mitsubishi, cu numere de înmatriculare britanice, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Lucrătorii de la frontieră au oprit autoturismul, i-au legitimat pe cei doi din interior, Radu P., de 40 de ani, din Izvoarele Sucevei, respectiv Dumitru C., de 24 de ani, din Muşeniţa, şi în acelaşi timp au observat în apropierea maşinii trei colete cu ţigări. În urma inventarierii au fost înregistrate 4.390 de pachete de ţigări, în valoare de 51.300 de lei, ţigări care au fost confiscate.

Comisarul-şef Poroch-Seriţan a precizat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit în transportul ilegal a fost indisponibilizat.