Zeci de pietoni care nu au respectat reglementările rutiere au fost amendaţi de poliţiştii suceveni. Acţiunea a avut loc în intervalul 15-18 iunie, cu precădere în zilele de 15 şi 16 iunie, în apropierea unităţilor de învăţământ, asta şi pentru că au fost ultimele zile din acest an şcolar. Cu acest prilej au fost legitimaţi 350 de pietoni, din care 78 au primit amenzi pentru că au traversat prin loc nepermis. În paralel, au fost luaţi la control şi şoferii care nu acordă prioritate, ocazie cu care s-au constatat 13 abateri de la legislaţie, ceea ce a dus la reţinerea permiselor de conducere.

Reprezentanţii IPJ Suceava au dorit să amintească faptul că amenzile sunt substanţiale atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni.

„Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4-5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 de lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2-3 puncte amendă”, a arătat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Cele mai multe probleme s-au înregistrat pe raza municipiului Suceava, unde în doar câteva ore, în data de 15 iunie 2017, poliţiştii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, din care 17 pentru pietoni care au traversat neregulamentar strada. De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier au reţinut nouă permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor.

„La desfăşurarea acţiunii au fost utilizate vehiculele neinscripţionate din dotarea IPJ Suceava şi aparatura pentru captare imagini de pe radarele omologate şi aparatul laser TrueCam. Puşi în faţa imaginilor filmate, atât pietonii cât şi şoferii care nu au respectat legea au recunoscut că actele lor puteau duce la adevărate tragedii”, a mai spus comisarul Ionuţ Epureanu.

 

Atenţie sporită în cazul copiilor

Poliţiştii au ţinut să atragă atenţia că o categorie foarte vulnerabilă la accidentele rutiere este formată din copii. Având în vedere că cei mai mulţi dintre elevi au intrat deja în vacanţă, poliţiştii le solicită părinţilor să dea dovadă de atenţie sporită.

„Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în timpul folosirii locurilor de joacă, arterelor rutiere sau mijloacelor de transport în comun. Cele mai sigure locuri de joacă sunt cele pe unde nu circulă maşini, respectiv terenurile de sport, parcurile, curtea casei, a şcolii şi a grădiniţei”, a arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

De aceea, poliţiştii consideră că părinţii trebuie să fie un exemplu pentru propriii copii, iar pentru a nu-i îndruma greşit pe micuţi trebuie să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. În plus, pietonii trebuie să mai ştie că, în lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, nu au prioritate.

Un alt lucru important de ştiut este acela că strada nu se trece în fugă, iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă.