Lacrimi şi durere într-o familie din Cornu Luncii, după ce copilaşul cel mai mic, în vârstă de doar o lună de zile, a decedat subit în somn.
Practic nu a existat nici un semn care să anunţe această tragedie, mai ales că bebeluşul nu arăta că ar fi avut ceva probleme medicale.
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, mama i-a dat copilului lapte, iar apoi s-a culcat lângă acesta. Dimineaţa, când s-a trezit, a observat că micuţul nu mai respiră.
A sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor medical. Din păcate, echipajul de pe ambulanţa care a sosit la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul.
Copilaşul nu prezenta semne de violenţă, astfel încât s-a aşteptat rezultatul autopsiei pentru a se stabili cauza decesului.
Medicii legişti au efectuat sâmbătă necropsia şi au stabilit că bebeluşul a murit din cauza unor probleme pulmonare, care puteau fi depistate ceva mai greu.
Familia lovită de această nenorocire mai are alţi cinci copii.