Un puternic incendiu a izbucnit, joi seara, la o gospodărie din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. În timp ce cele două familii care locuiesc în gospodărie erau acasă şi încălzeau apă într-un boiler cu lemne, flăcările au izbucnit chiar din acea anexă a casei de locuit şi s-au propagat cu repeziciune la lemnele de foc depozitate în apropiere. Disperaţi, proprietarii au sunat la 112, anunţând izbucnirea focului.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, precum şi voluntari din cadrul Primăriei Păltinoasa şi de la Serviciul Voluntar de Urgenţă Cornu Luncii, cu patru autospeciale cu apă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelorardeau acoperişul casei de locuit şi anexele gospodăreşti, toate construite din lemn, cu învelitoare din ţiglă, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Focul a distrus acoperişul casei şi camerele de la etaj ale imobilului, adăpostul de animale şi anexele aferente, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi. Au mai ars circa 5 tone de fân şi elemente de tâmplărie din lemn. S-au degradat tavanele şi pereţii interiori ai casei, un tocător electric de furaje, un hidrofor, aparate electrocasnice, materiale textile, obiecte de mobilier şi alte bunuri.

În timpul intervenţiei, pompierii paramedici ai echipajului SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei persoane, care au suferit atacuri de panică. Una dintre acestea, o femeie în vârstă de 30 de ani, a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Gura Humorului, pentru investigaţii suplimentare.

În urma cercetărilor şi a discuţiilor purtate cu proprietarii, s-a concluzionat faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite dintr-un coş de fum neizolat al boilerului pe lemne, aflat în imediata vecinătate a depozitului de lemne. Focul a fost lichidat în jurul orei 21.00, iar pompierii au reuşit să salveze o parte a casei de locuit, două vaci, trei viţei şi 30 de păsări de curte.