O tânără de 16 ani a fost lovită pe o trecere de pietoni din municipiul Rădăuţi de o maşină al cărei şofer nu i-a acordat prioritate de trecere.

Accidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 21.00. Daniel S., în vârstă de 24 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, conducea un autoturism marca BMW pe strada Putnei din municipiul Rădăuţi. Ajuns în faţa unui marcaj de trecere pietoni, tânărul nu a acordat prioritate unei adolescente de 16 ani, care se angajase în traversarea străzii. Tânăra a fost acroşată de autoturism, aceasta suferind mai multe leziuni uşoare şi având nevoie de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.