Două accidente rutiere au avut loc în ultimele zile pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în zona montană de pe raza judeţului nostru, ambele după ce maşinile au derapat pe carosabilul umed. Cazurile nu sunt deloc singulare, poliţiştii rutieri de la Vatra Dornei solicitând în mai multe rânduri, în scris, în ultimii ani, Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc intervenţia cu un strat suplimentar de asfalt pentru creşterea gradului de rugozitate şi automat a siguranţei în trafic. Intervenţii s-au făcut doar punctual, pe anumite porţiuni, după care lucrările au fost sistate. Acum, în prag de un nou sezon rece, problemele au reapărut, aşa cum era, de altfel, de aşteptat.

 

Promisiuni că se va interveni până la intrarea în iarnă

Problemele de calitate a asfaltului apar la zonele de carosabil aflate la altitudine ridicată, unde condiţiile meteo sunt mai potrivnice, iar asfaltul trebuie să fie de calitate pentru a nu-şi pierde aderenţa. În judeţul nostru problemele apar de pe Mestecăniş până la limita cu Bistriţa-Năsăud, în Pasul Tihuţa.

În toamna anului 2015, Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, care coordonează activitatea Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere în zona Moldovei, anunţa că se va turna un strat suplimentar de asfalt pe DN 17, începând din zona Mestecăniş, la fel şi în pasul Tihuţa. Lucrările care s-au făcut atunci nu s-au continuat însă pe toate porţiunile cu probleme identificate de Poliţia Rutieră.

Contactat ieri de reporterii Monitorul de Suceava, Ovidiu Laicu a admis că este nevoie de un strat suplimentar de mixtură, însă procedurile de atribuire a lucrării sunt întârziate de licitaţii şi contestaţii.

„O să luăm măsuri într-un fel sau altul, să intervenim măcar punctual pe anumite porţiuni, iar aceste lucrări trebuie să le facem acum, în toamnă, cât mai repede”, a declarat oficialul de la Drumuri Naţionale.

 

Combinaţia riscantă de care şoferii ar trebui să ţină cont şi să reducă viteza

Un nou strat de uzură a fost solicitat pentru a asigura un grad de aderenţă mai bun, problemele apărând atunci când şoseaua devine umedă. Poliţiştii au transmis că există suspiciunea că unele accidente s-au produs şi din cauza aderenţei scăzute, în condiţii de carosabil umed. Asta cu precizarea importantă că, totuşi, principalii vinovaţi de aceste accidente sunt şoferii care nu ţin cont de condiţiile de drum, atunci când se deplasează într-o zonă de munte, iar carosabilul este ud, cum este specific perioadei calendaristice de acum.

Din punctul de vedere al celor de la Compania de Drumuri Naţionale, aderenţa carosabilului are limite, maxime şi minime, iar gradul de rugozitate de pe DN 17 nu a coborât niciodată sub limita prevăzută de lege, fiind efectuată şi o expertiză în acest sens. Pe de altă parte, este clar că un strat de uzură suplimentar ar reduce riscul de producere a accidentelor rutiere, iar cu asta este de acord toată lumea. De altfel, cei de la Compania de Drumuri au montat şi indicatoare de avertizare acum doi ani de „Sector de drum periculos”, „Pericol de Accident” şi „Reduceţi viteza”.

 

Accidentele pe carosabil umed din această săptămână

Marţi, 19 septembrie, în jurul orei 14.15, pe DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei, spre Bistriţa, un şofer în vârstă de 23 de ani, din Dorohoi, aflat la volanul unui VW Passat, a intrat cu viteză neadaptată într-o curbă la dreapta, în condiţii de carosabil ud, cauză din care maşina a intrat în derapaj. Autoturismul a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal o autoutilitară Scania ce era condusă regulamentar de un şofer în vârstă de 31 de ani, din Bistriţa-Năsăud. După impact, autoturismul s-a oprit în parapetul de la marginea drumului, grav avariat.

În urma impactului, dorohoianul de 23 de ani şi încă un pasager din maşina sa au ajuns la spital, primul având leziuni grave.

A doua zi, pe 20 septembrie, în jurul orei 13.00, pe DN 17, în Dorna Candrenilor, un şofer în vârstă de 63 de ani, din Vatra Dornei, aflat la volanul unui Mercedes, a abordat cu viteză o curbă şi nu a mai avut timp să oprească, lovind două maşini din faţă, care staţionau regulamentar la trecerea la nivel cu calea ferată. Poliţia a subliniat şi în acest caz faptul că şoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed. În urma acestui accident a rezultat rănirea uşoară a unei femei.