Tupeul unui tânăr de a se urca la volan fără permis şi de a-i face pe polițişti să-l urmărească în trafic, în mod repetat, i-a făcut pe aceștia să organizeze o acțiune pentru prinderea acestuia în flagrant. Tânărul, care nu are permis de conducere, nu se afla la prima abatere de acest fel, fiind văzut de mai multe ori la volanul unor autoturisme. De fiecare dată, însă, a reuşit să fugă de oamenii legii. În urma flagrantului organizat, de prindere a acestuia cu mai multe echipaje de poliție, el a ajuns 24 de ore în spatele gratiilor, fiind în continuare cercetat sub control judiciar.

Ultima ispravă a lui Remus Nicolae Marcu, de 20 de ani, din comuna Bilca, a avut loc în după-amiaza zilei de joi, în jurul orei 15.50. În timp ce acționa pe un drum din comuna Voitinel, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălăneşti a făcut semnal regulamentar de oprire, în zona cătunului de romi, unui autoturism Audi A4 înmatriculat în Marea Britanie, însă conducătorul auto al acestuia nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea. În timp ce se deplasa cu viteză la volanul maşinii pe un drum comunal din Voitinel, tânărul a fost blocat la un moment dat cu autospeciala unui alt echipaj de poliție. În acel moment, cel aflat la volan a abandonat maşina cu motorul pornit şi a fugit peste gardurile unor grădini din apropiere, motiv pentru care polițiştii au plecat în urmărirea acestuia. Pierdut iniţial din raza vizuală a polițiștilor, cel de la volan a fost ulterior localizat și prins în timp ce se ascundea într-un imobil părăsit din sat. Fugarul a fost imobilizat de polițişti, fiind identificat ca fiind Remus Nicolae Marcu, în vârstă de 20 de ani, din comuna Bilca.

 

Cercetările au confirmat că tânărul nu se află la prima abatere de acest fel

Cercetările efectuate asupra unui eveniment petrecut în urmă cu câteva zile, mai precis în seara zilei de 17 noiembrie, au dus la concluzia că este vorba de unul și același individ. În acea seară, în jurul orei 22.00, în timp ce polițiștii acționau pe un drum județean din comuna Frătăuții Noi, polițiștii au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism Audi A4, ocazie cu care cel aflat la volan a abandonat autoturismul și a fugit, neputând fi identificat. În urma probelor adunate şi administrate, pe numele tânărului s-a pus în mişcare o acțiune penală, pentru comiterea a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în zilele de 17 şi 23 noiembrie. Pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, el fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. În timpul zilei de vineri a fost prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care au stabilit continuarea cercetărilor asupra acestuia sub stare de control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.