Activitatea desfăşurată de Gheorghe Lazăr în fruntea Inspectoratului Școlar Suceava, în anul şcolar 2016 -2017, a fost apreciată de Ministerul Educaţiei ca fiind una nesatisfăcătoare, acesta fiind notat cu un punctaj care ar putea duce la demiterea sa.

Referitor la rezultatul evaluării realizate de ministerul de resort, Gheorghe Lazăr a declarat că era la Bucureşti în momentul în care a aflat calificativul şi încă nu a primit raportul de evaluare pentru a vedea din ce motiv a fost depunctat.

„M-a surprins calificativul şi pe mine şi pe colegii mei din inspectorat. Este cel mai mic calificativ al meu. Voi face contestaţie la punctaj”, a declarat Gheorghe Lazăr.

Calificativul „Nesatisfăcător” implică încetarea contractului de management educaţional, mai exact pierderea mandatului.

Gheorghe Lazăr nu a dorit să comenteze dacă îndepărtarea sa de la conducerea instituţiei are implicaţii politice, menţionând că: "Dacă lumea crede că trebuie să plec, eu plec. Eu consider că mi-am făcut datoria în învăţământ din 1975 şi până în prezent. Dacă cineva consideră că nu mi-am făcut treaba să vină să-mi spună bărbăteşte în faţă".

 

Inspectorii spun că e un abuz şi că nu s-a respectat metodologia de evaluare

Privind situaţia la nivel naţional, se pare că ministerul de resort se pregăteşte să îndepărteze mai mulţi inspectori şcolari, toţi notaţi cu „nesatisfăcător” în urma evaluării anuale, deşi aceştia au fost numiţi prin concurs. Mare parte dintre aceştia spun că este unabuz al celor din minister, că nu s-a respectat metodologia de evaluare a inspectorilor generali şi că îşi vor căuta dreptatea în instanţă.

Cu toate că încă nu a fost anunţat rezultatul contestaţiei depuse, bursa zvonurilor este din plin alimentată, fiind deja vehiculate câteva nume care ar putea să-l înlocuiască pe Gheorghe Lazăr la şefia IȘJ Suceava. Cele mai multe nume vizează persoane care activează deja în instituţie.

Reamintim că „Nesatisfăcător” este cel mai slab calificativ şi corespunde unui punctaj mai mic de 70 de puncte din 100 posibile, Gheorghe Lazăr primind 67 de puncte.

Inspectorii adjuncţi Gabriela Scutaru şi Cristian Cuciurean au fost notaţi de către Ministerul Educaţiei cu „Foarte bine”.

Menţionăm că rezultatul evaluării anuale a inspectorilor adjuncţi şi a inspectorului general se concretizează în acordarea calificativului anual, astfel: 100–90 de puncte: „Foarte bine” – validarea pe funcţie; 89,99–80 de puncte: „Bine” – validare pe funcţie; 79,99–70 de puncte: „Satisfăcător” – monitorizare şi reevaluare la un interval de 3–6 luni; sub 70 de puncte: „nesatisfăcător” – invalidare pe funcţie.

Gheorghe Lazăr se află pe fotoliul de conducere al IŞJ Suceava din luna mai 2012, acesta fiind numit prin detaşare în interes de serviciu, prin ordin ministerial. În anii următori a fost reconfirmat în funcţie, cu detaşare în interesul învăţământului până la organizarea unui nou concurs. În 2015 a obţinut un mandat de patru ani după susţinerea concursului de ocuparea a funcţiei de inspector şcolar general.