Maşina şefului de post din comuna Marginea, agentul principal de poliţie Alexandru Pădurariu, a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa locuinţei de serviciu a omului legii. Pompierii care au intervenit la faţa locului au găsit un incendiu la compartimentul motor al unui VW Pasat, care a distrus aproximativ 30% din maşină. Din informaţiile noastre, şeful de post are suspiciuni cu privire la modul în care i-a luat foc maşina, având mulţi duşmani la Marginea. Iniţial, pompierii ajunşi la faţa locului au fost de părere că este vorba de o problemă de natură electrică.

 

Pompierii nu dau nici măcar o cauză probabilă de izbucnire a incendiului

Ieri, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari, Alin Găleată, a declarat că ancheta privind cauza incendiului este în „curs de stabilire”. Acesta a refuzat să vorbească şi despre „o cauză probabilă de izbucnire a incendiului”, aşa cum se întâmplă la restul incendiilor.

Poliţistul a condus maşina în seara de sâmbătă, după care a parcat-o în faţa locuinţei.

Ancheta privind incendiul a fost preluată de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al poliţiei judeţene. Poliţiştii judiciarişti au misiunea de a verifica dacă bănuielile şefului de post se confirmă.

Autoturismul care a ars nu este nici pe departe unul de valoare. Este o maşină la mâna a doua, cumpărată recent de poliţist.

 

Şeful de post de la Marginea are o imagine bună, dar şi mulţi duşmani

Şeful de post de la Marginea, deşi foarte tânăr, şi-a făcut o bună imagine în localitate, în sensul că s-a dovedit a fi foarte intransigent cu cei care au încălcat legea. Sigur că această atitudine i-a atras şi mulţi duşmani. De altfel, poliţiştii de la Secţia Marginea au avut în ultima perioadă parte de cele mai multe cazuri de şoferi recalcitranţi, care au refuzat să se legitimeze şi să se supună controalelor. În multe cazuri, s-a ajuns la intervenţii în forţă ale oamenilor legii de la Marginea, pentru imobilizarea şi încătuşarea unor şoferi care au comis nereguli grave la regimul rutier, dar şi a unora care pur şi simplu nu au vrut să se supună controalelor în trafic.