Omul de afaceri din Cajvana Gheorghe Jucan contestă alegerile din cadrul Organizaţiei Judeţene Suceava a PMP, considerând că acestea au fost nestatutare. Mai mult, Gheorghe Jucan a anunţat că intenţionează să-i acţioneze în instanţă pe toţi cei care i-au denigrat imaginea publică în perioada de dinaintea alegerilor. Gheorghe Jucan şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PMP Suceava, urmând să candideze împotriva viceprimarului Sucevei Marian Andronache. În timpul conferinţei judeţene de alegeri, care a avut loc sâmbătă, Jucan i-a transmis preşedintelui executiv al PMP la nivel naţional, Eugen Tomac, faptul că renunţă la candidatură, tocmai pentru că alegerile nu s-au făcut conform statutului. În urma alegerilor de sâmbăta trecută, noul preşedinte al PMP Suceava este Marian Andronache.

În cursul zilei de ieri, Gheorghe Jucan a declarat că în timpul conferinţei, Marian Andronache a făcut afirmaţii false atunci când a spus că el nu şi-a plătit cotizaţia la partid. Mai mult, Jucan a contestat şi declaraţiile făcute de Marian Andronache potrivit cărora acesta i-ar fi plătit cotizaţia, în sumă de 2.700 de lei, pentru a putea candida pentru funcţia de preşedinte. „Înainte de a îmi depune candidatura am solicitat în mod oficial, la PMP Suceava, să ni se spună clar, în scris, care este suma pe care trebuie să o mai plătim drept cotizaţie. Nu ni s-a comunicat nimic în mod oficial. A venit o persoană care a spus că este trezorier, dar pe care nu-l cunoşteam. Iniţial ni se cerea 3.400 de lei, acum văd că s-a ajuns la 2.700 de lei. Să ne arate toţi ceilalţi care au candidat la alegerile de sâmbătă să vedem chitanţele. Dacă fiecare plătea 2.700 de lei atunci s-au rezolvat toate problemele organizaţiei”, a spus Gheorghe Jucan. În calitate de membru fondator al PMP Suceava, el a spus că împreună cu alţi lideri judeţeni a constituit nu mai puţin de 40 de organizaţii locale ale acestui partid, însă în momentul în care a ajuns la conferinţa de alegeri de sâmbătă nu mai cunoştea pe aproape nimeni din sală. Din acest motiv, Gheorghe Jucan consideră că majoritatea celor prezenţi la alegerile din PMP Suceava nu erau membri ai acestei formaţiuni politice.

„Am ajuns în sala unde aveau loc alegerile şi parcă aş fi ajuns la conferinţa unui alt partid. Am 40 de organizaţii făcute de mine şi nu mai cunoşteam pe nimeni. În sală erau oameni care nu au votat niciodată PMP şi probabil că nici nu o vor face”, a atras atenţia Gheorghe Jucan.

 

Jucan acuză faptul că nu a fost lăsat să-şi explice retragerea candidaturii, dar şi că a fost denigrat public în perioada premergătoare alegerilor

El a mai adăugat că după ce şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al PMP Suceava, foarte mulţi dintre cunoscuţii său l-au întrebat de ce nu şi-a justificat gestul în timpul alegerilor. „Vreau să le spun că nu mi s-a dat voie să iau cuvântul şi să explic de ce mi-am retras candidatura în timpul conferinţei de alegeri. Când am ajuns la masa prezidiului cu hârtia prin care îmi motivam gestul, domnul Eugen Tomac mi-a tras microfonul. Ulterior, după şedinţă am discutat cu domnul Tomac, căruia i-am spus că noua conducere judeţeană a PMP Suceava e formată numai dintr-o cumetrie, fini-naşi, tată-fiică, frate-soră etc.. La aceste afirmaţii domnul Tomac m-a rugat să nu părăsesc PMP şi mi-a spus că în viitor eu voi fi naşul lor. Nu au decât să se gândească ei la ce ar putea să însemne acest lucru”, a mai spus Jucan.

Pe de altă parte, el subliniat faptul că în perioada de dinaintea alegerilor imaginea publică i-a fost denigrată de unii dintre membrii PMP. „Îmi pare rău că unii colegi au ales să facă acest lucru. Nu ar fi trebuit să arunce cu noroi în mine. Şi eu puteam să fac acelaşi lucru, dar nu am considerat că este normal. Şi să nu se gândească cei care mi-au denigrat imaginea că nu o să-i dau în judecată sau că nu se vor prezenta în instanţă pentru a da explicaţii. O să-mi dovedesc nevinovăţia, o să câştig şi o să le cer daune morale în valoare de un euro”, a mai afirmat Gheorghe Jucan.

El a mai declarat că atât el, cât şi alţi membri de partid au criticat şi contestat modul de organizare a alegerilor, care a fost nestatutar, şi nu au apelat la alte mijloace pentru a-şi denigra colegii.

„Toţi cei care au procedat în acest fel sunt oameni de joasă speţă. Tot ce s-a întâmplat mă face să cred că sunt mai puternic decât ei şi din acest motiv au apelat la denigrări. Am ieşit mai puternic din toate aceste confruntări, iar a pierde pe moment cu siguranţă e un câştig pentru viitor”, a încheiat Gheorghe Jucan.

Nu în ultimul rând, el a precizat că şi-ar fi dorit ca la alegerile pentru conducerea judeţeană a PMP Suceava să fi existat o competiţie internă corectă între doi colegi de partid.