Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, municipiul Suceava va fi gazda Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineri “Voci de îngeri”, care se va desfăşura pe scena Teatrului  “Matei Vişniec” Suceava.

Accesul publicului este liber în ambele zile, atât la competiţia muzicală, cât şi la Gala de Premiere, care include un concert cu artişti renumiţi ai muzicii uşoare româneşti.

“Voci de îngeri” este un concurs de interpretare care are ca scop promovarea creaţiei şi artei interpretative, descoperirea şi promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi în interpretarea muzicii uşoare (pop) specifice vârstei, dezvoltarea spiritului de competiţie şi corectitudine între copii şi tineri de vârste apropiate, dorindu-se a fi şi prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.

Organizatorii îşi propun drept scop promovarea muzicii uşoare, afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii uşoare româneşti şi internaţionale.

Evenimentul este remarcabil atât prin amploarea sa, prin calitatea invitaţilor, cât şi prin faptul că reînvie o tradiţie dispărută de 25 de ani, a festivalurilor de muzică uşoară care aveau loc odinioară în judeţ.

 

Sute de participanţi la “Voci de îngeri”, chiar de la prima ediţie

Aflat la prima ediţie, evenimentul se adresează copiilor şi tinerilor din palatele şi cluburile copiilor, grădiniţe, şcoli, licee, asociaţii culturale şi şcoli private din ţară.

Conform organizatorilor, până acum sunt înscrişi în competiţie 207 participanţi la secţiunea interpretare solo şi opt la secţiunea “Grupuri mici”, ceea ce înseamnă că pe scenă vor avea loc 215 momente muzicale, fără a lua în calcul concertul surpriză de duminică.

Cei mai mici participanţii au 4 anişori, iar cei mai “vârstnici”, 23 de ani, în total competitorii fiind încadraţi la 11 categorii de vârstă.

Juriul de prestigiu este compus din Mihai Alexandru - compozitor, Luminiţa Anghel – interpretă, Tudor Turcu – interpret, Claudiu Bulete – compozitor şi Marcel Iorga – compozitor.

Aceştia vin la Suceava special pentru a asculta şi da note numeroşilor copii şi tineri talentaţi din toate colţurile ţării, intraţi în competiţie pentru câştigarea Trofeului “Voci de îngeri”.

 

Luminiţa Anghel şi Tudor Turcu, concert live cu Artis Band

Prima zi a festivalului, sâmbătă, 31 martie, între orele 9.30-21.00, este dedicată desfăşurării concursului.

Duminică, 1 aprilie, de la ora 10.00, publicul va avea ocazia de a urmări un concert live al artiştilor Luminiţa Anghel şi Tudor Turcu, care vor cânta împreună cu renumita formaţie suceveană Artis Band.

După concert va avea loc gala de premiere (între orele 10.00-13.00).

Prezentarea festivalului “Voci de îngeri” va fi făcută de Bianca Sumanariu, suceveanca ce a participat la X- FACTOR, care în Gala de premiere va interpreta două melodii.

Spectacolul din Gala de Premiere va fi desăvârşit, avându-i ca invitaţi pe talentaţii dansatori de la “Bucovina Dance Studio” din Suceava.

Compania organizatoare, Romantic ART, garantează două zile de spectacol inedit publicului sucevean, cu tineri şi copii talentaţi şi recitaluri de excepţie cu invitaţi speciali.

Din iubire pentru muzică, Mihaela Gabriela Morar şi Andrei Morar, reprezentanţii Asociaţiei Culturale Romantic ART din Suceava, şi-au propus ca împreună cu echipa să ofere publicului sucevean şi nu numai concursuri de muzică şi spectacole de calitate.

Asociaţia Culturală Romantic ART a fost înregistrată în anul 2017 şi are ca scop descoperirea tinerilor artişti şi trupe, lansarea lor pe piaţa muzicală naţională şi autohtonă, precum şi promovarea acestora în concerte alături de trupe şi artişti consacraţi.