Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriştea din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava a derulat, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Zvoriştea, miercuri, 28 martie, acţiunea „Hristos a Înviat!”, prin care copiii au oferit daruri şi ouă pictate beneficiarilor centrului. Scopul acestei acţiuni, după cum ne-auspus organizatorii,este educarea abilităţilor de a intra în relaţie cu cei din jur, formarea unui comportament civic în raport cu sufletul lor şi cu normele morale religioase. Elevii de la clasele I-IV, precum şi preşcolarii au pictatouă şi au pregătit pachete pentru ziua de Paşte. Grupurile de elevi au mers la centrul de recuperare însoţite de cadrele didactice şi au înmânat bolnavilorcadourile pregătite de ei.

Au fost implicate în acest eveniment cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale Zvoriştea, dar şi salariaţii centrului de recuperare şi unul din preoţii parohi ai comunei. „Ne dorim cu toţii sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa socială, economică şi culturală. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate. Aceste acţiuni reprezintă un prilej prin care ne exprimăm solidaritatea şi respectul pentru persoanele cu handicap. Nu lipsa sau prezenţa unei dizabilităţi îi face pe oameni deosebiţi, ci caracterul, munca, talentul şi aptitudinile”, au subliniat reprezentanţii DGASPC Suceava.
Cadrele didactice implicate în această acţiune sunt: director prof. Ioan Gelu Tomescu, prof. Violeta Apetrei - Grădiniţa cu Program Normal Zvoriştea, Căsăndruţa Andronic - Grădiniţa cu Program Normal Stânca, Zvetlana Biatris Puiu - Şcoala Gimnazială Zvoriştea, Constantin Apetrei - Şcoala Gimnaziala Zvoriştea, Mirela Sfichi - Şcoala Gimnazială Zvoriştea.