Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că până la Sărbătorile Pascale vor fi realizate lucrări de reabilitare pe mai multe tronsoane de drumuri judeţene. Gheorghe Flutur şi vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, au convocat ieri angajaţii Direcţiei de Drumuri Județene, solicitându-le acestora să finalizeze în cel mai scurt timp, dar şi să prezinte până astăzi dimineață un calendar actualizat al acțiunilor de plombare și reparații ale tronsoanelor de drumuri județene care au fost afectate puternic de înghețul din iarna târzie.

„Cum în zona de munte topirea zăpezilor face ca drumurile să fie umede pe sectoare importante,  în primele zile se va interveni cu mai multe echipe pe tronsoane de drum de la șes și acolo unde sunt deja uscate”, a spus Flutur. El a precizat că prioritare sunt porțiunile de drumuri județene Suceava-Dolhasca, Rădăuți, până la Bilca și legătura cu Volovățul, precum și drumuri din zona Fălticeni, în localitățile Dolhești sau Valea Bourei. „Vremea nu ne-a ajutat, dar trebuie să intervenim urgent, pentru că se apropie sărbătorile de Paște și traficul va fi intens. De asemenea am avut discuții cu cei de la Drumuri Naționale, cărora le-am cerut să intervină pe porțiunile unde sunt găuri în asfalt, respectiv pe tronsoanele Suceava-Vatra Dornei-Tihuța, Păltinoasa - Marginea-Putna, Adâncata-Zvoriștea, Drăgușeni-Fălticeni. În discuțiile avute am solicitat să se țină seama că în perioada următoare va crește mult traficul având în vedere numărul mare al turiștilor care vor veni anul acesta în Bucovina în perioada sărbătorilor de Paște”, a declarat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a mai adăugat că lucrările pe drumurile județene vor continua și după Sărbătorile Pascale, astfel încât acestea să fie aduse la „o stare normală”.