În urma campaniei umanitare online iniţiată de un sportiv român stabilit la Londra, femeia bolnavă de cancer din Lămăşeni, Cătălina Puşcaşu, a primit sâmbătă, 14 aprilie, 8.820 de lire sterline. Banii i-au fost înmânați chiar de sportivul ieșean, Marius Ariton (John Smith), care, pentru transparență, a filmat momentul și l-a transmis live pe Facebook. Vă reamintim că sportivul ieşean, stabilit de 20 de ani la Londra, a iniţiat online o campanie umanitară pentru femeiadin Lămăşeni, comuna Rădăşeni, care trece prin cel mai greu moment al vieţii sale, lupta cu cea mai necruţătoare boală – cancerul (neoplasm – col uterin). Pe pagina sa de Facebook (John Smith), românul a postat ”Să o salvăm pe Cătălina Puşcaşu – strângere de fonduri”, unde a prezentatşi date despre situaţia femeii. Mesajul românului a fost recepționat de foarte mulți oameni din toată lumea care au înțeles drama prin care trece Cătălina Puşcaşu, în vârstă de 32 de ani, mamă a doi copii minori, femeie care suferă de o boală gravă şi are nevoie de bani pentru tratament. Eaa fost operată și acum urmează un tratament de chimioterapie.

 

Mulțumiri

Tânărul ieşean stabilit în Regatul Unit al Marii Britanii, care a iniţiat campania online ”Să o salvăm pe Cătălina Puşcaşu”, a ales să vină personal la Suceava pentru a-i înmâna banii femeii bolnave, în prezența familiei, dar și a unei firme de pază din Suceava. Sportivul i-a spus CătălineiPușcașu că nu se va opri aici. Va continua campania online. Tot el a completat că o parte din încasările pe care le va primi el la un meci (în cadrul unei gale) pe 14 mai, la Londra, vor ajunge tot la ea. ”Să gândiți pozitiv, pentru că autosugestia o să vă ajute mult în situația dumneavoastră. O să vă faceți bine dacă o să gândiți pozitiv și o să vă urmați tratamentul. Am inițiat această campanie pentru că în jurul nostru există oameni care au nevoie de ajutor. Să lăsăm orgoliul, fala deoparte și să-i ajutăm pe acești oameni”, a spus sportivul ieșean.

La rândul ei, Cătălina Pușcașu, foarte emoționată, cu lacrimi în ochi, a mulțumit tuturor oamenilor care au ajutat-o, oameni de departe care nu o cunosc, dar care i-au înțeles suferința și care au donat sume de bani, oamenilor din sat, care au sprijinit-o mereu, reprezentanți din primărie, biserica din sat, care a inițiat o campanie de ajutorare ce a contat foarte mult pentru familia Cătălinei. Femeia le-a urat tuturor sănătate, pentru că este cea mai importantă. „Și eu amfost cândva tare, și nu mă gândeam la boală. Dar acum am căzut. Nimeni nu este pregătit pentru așa o boală, iar fărăbani ești pierdut”, a completat femeia.

 

Ajutor de la oameni de aproape

Primul semnal de ajutorare a femeii a fost dat de Maricica Păun, viceprimar la comuna Rădăşeni, care a povestit că viaţa Cătălinei Puşcaşu a fost plină de momente grele. „A rămas orfană de tată la vârsta de 2 ani, iar apoi, la 10 ani, viaţa i-a mai dat o lovitură, luându-i şi mama de lângă ea. Rămasă singură, copil fiind, a fost crescută de bunici. Acum, la vârsta de 32 ani, este mamă a doi copii minori care mai mult ca oricând au nevoie de ea. Apelăm la toţi prietenii noştri pentru a o sprijini pe Cătălina în lupta cu cea mai grea suferinţă, un cancer galopant, şi pentru a avea o ultimă speranţă şi posibilitatea de a se trata la o clinică din Cluj, care a acceptat-o”, a povestit Maricica Păun. Puteţi dona în continuare orice sumă, în funcţie de posibilităţi, în contul deschis la BCR - RO08RNCB0237055814960001 pe numele Puşcaşu Constantin.