Centrul municipiului Suceava a fost duminică locul de întâlnire a aproape 200 de persoane, care au răspuns invitaţiei Asociaţiei Sportive „Suceava pe bicicletă”, de a ieşi la o plimbare prin oraş, pe două roţi.

Vremea bună şi dorinţa sucevenilor de a face mişcare în aer liber au făcut ca evenimentul să se bucure de un real succes, o mulţime de biciclişti amatori şi profesionişti, de toate vârstele, atât bărbaţi cât şi femei, adunându-se pe esplanada modernizată.

După câteva zeci de minute de socializare, poze de grup şi selfi-uri, organizatorii evenimentului au anunţat încă o dată traseul propus pentru o deplasare în oraş, precum şi scopul asociaţiei recent înfiinţate.

„Indiferent de vârstă sau de sex, mersul pe bicicletă este nemaipomenit, îţi creează bună dispoziţie, o condiţie fizică bună, vrem să atragem cât mai multă lume să circule pe biciclete – este mult mai indicat decât a merge cu maşina. În alte ţări se circulă foarte mult pe biciclete, la noi este încă o mişcare incipientă, deşi numărul bicicliştilor a crescut vizibil în ultimii patru ani”, a declarat iniţiatorul Asociaţiei „Suceava pe bicicletă”, Victor Toma, un pasionat biciclist, care anul trecut a parcurs astfel peste 4.000 de km.

La scurt timp de la înfiinţare, asociaţia pe care o conduce alături de fiul său, Andrei Toma, a obţinut de la sponsori 2.000 de euro, bani cu care au achiziţionat echipamente complete (inclusiv veste de vreme rece) pentru biciclişti. Deocamdată pentru 15 persoane, dar asta vor să facă în continuare – să asigure membrilor echipamentele necesare şi să acopere costurile de deplasare, când merg pe trasee mai îndepărtate.

„Acesta este visul meu împlinit, luni împlinesc 64 de ani, sunt cel mai în vârstă biciclist din zonă”, a spus Victor Toma, care a organizat până acum, cu prietenii de pe Facebook, numeroase ieşiri pe bicicletă, pe fel de fel de trasee.

Încolonaţi şi supravegheaţi de maşinile de Poliţie şi de Ambulanţă, sutele de biciclişti au pornit la o plimbare prin oraş, pe o bandă de circulaţie, pe următorul traseu: str. Nicolae Bălcescu – sens giratoriu Mc Donalds – Bd. Ana Ipătescu – str. Ştefan cel Mare – Bd. 1 Mai – Bd. 1 Decembrie 1918 – sens giratoriu Galeria – str. Victoriei – Bd. Prefect Gavril Tudoraş - sens giratoriu – Bd. Corneliu Coposu – Calea Obcinilor – Bd. George Enescu – str. Mărăşeşti – str. Mărăşti – str. Mihai Eminescu – sens giratoriu Cinema Modern – str. Nicolae Bălcescu. La final, au ajuns de unde au plecat, pe esplanada Casei de Cultură.

În cadrul evenimentului, reprezentanţi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au lansat o campanie de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliştilor, oferindu-le celor prezenţi pliante cu sfaturi utile şi reguli de conduită în trafic. În plus, măsurile de ordine în zonă au fost asigurate de patru poliţişti.