Un tânăr de numai 18 ani a dat dovadă de inconştienţă crasă după ce a urcat la volanul unui autoturism şi a plecat la plimbare, deşi consumase băuturi alcoolice înainte de această aventură şi, în plus, nu avea nici permis de conducere. Incidentul s-a petrecut la Dumbrăveni, sâmbătă seară, în jurul orei 21.30. Autoturismul marca Renault Clio a fost observat în mişcare pe un drum comunal, iar în momentul în care au fost puse în funcţiune semnalele acustice şi luminoase pentru a putea fi oprită maşina suspectă, şoferul a ales să-şi continue drumul.

Poliţiştii l-au urmărit câţiva zeci de metri şi l-au depăşit pe fugar, încercând să-i blocheze drumul. Şoferul a încercat din nou să scape printr-o manevră de mers cu spatele, dar urmărirea a continuat. În încercarea disperată de a scăpa basma curată, şoferul a încercat să facă schimb de locuri la volan cu fratele său, aflat în apropiere.

Operaţiunea a eşuat, iar şoferul buclucaş a fost imobilizat şi încătuşat, ocazie cu care s-a aflat că este vorba de un tânăr de 18 ani, din municipiul Suceava. A fost testat cu aparatul etilotest, aparatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şi cireaşa pe tort a venit după verificarea în baza de date a Poliţiei Române, ocazie cu care s-a constatat că şoferul fugar nu avea permis de conducere. Acum, el s-a ales cu dosar penal şi trebuie să dea socoteală pentru comiterea a două infracţiuni, respectiv „conducere fără permis” şi „conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”.