Aproape un sfert dintre candidaţii suceveni care au susţinut concursul pentru ocuparea posturilor din învăţământ au cerut reevaluarea tezelor, din totalul de 607 candidaţi care au predat lucrări, 144 contestând notele.

Cele mai multe contestaţii s-au înregistrat în rândul celor care au concurat pentru un post titularizabil la limba şi literatura română - 24 de contestaţii.

Câte 20 de contestaţii au fost depuse de cei care au susţinut examenul pentru un post în învăţământul primar şi la educaţie fizică şi sport.

15 dintre cei care au cerut reevaluarea tezelor au dat examen pentru un post de educator, iar 8 contestaţii au fost înregistrate la limba engleză.

Câte şase contestaţii au fost depuse la istorie şi religie ortodoxă, câte cinci la alimentaţie publică, biologie, geografie, patru la matematică, câte trei la filosofie, mecanică, informatică, câte două la muzică instrumentală, educaţie muzicală, economie, turism şi servicii, chimie şi câte o contestaţie a fost înregistrată la franceză, cultură civică, fizică, kinetoterapie, silvicultură, transporturi, economic - administrativ – poştă.

Potrivit calendarului, rezultatele finale vor fi publicate pe 24 iulie, pe www.titularizare.edu.ro

Statistica rezultatelor de la nivel judeţean arată că 40,69% (247) dintre candidaţi au obţinut note peste 7, calificativ minim pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare). 227 dintre candidaţi au fost evaluaţi cu note între 5 şi 6,99, iar 132 de note au fost mai mici de 5. Proporţia notelor peste 5 este de 78,08%.

Un singur candidat din judeţ a obţinut notă maximă. Acesta a susţinut testarea la disciplina cultură civică.