Khalaff Farid, fost acţionar al clubului Foresta Suceava, toarnă gaz pe foc înaintea şedinţei de Consiliu Local de astăzi, în care printre punctele de pe ordinea de zi se află şi acordarea unei finanţări de 800.000 de lei de la bugetul local pentru echipa de fotbal.

Deşi cei care se află acum la conducerea clubului au anunţat în urmă cu câteva luni excluderea din rândul asociaţiei a lui Khalaff Farid, acesta susţine că există acţiuni în instanţă, iar în acest moment este în vigoare Statutul Asociaţiei Club Sportiv Foresta Suceava din septembrie 2017, care are următoarea componenţă: Gheorghe Negură - preşedinte, Khallaf Farid - vicepreşedinte şi Ion Lozovan - secretar trezorier.

În cererea depusă la Biroul Buget, la Bianca Bîrîiac, încă din 27 aprilie 2018, cerere trimisă acum şi tuturor celor 23 de consilieri locali suceveni, Khalaff Farid atenţionează că solicitarea privind finanţarea clubului Foresta este lovită de nulitate.

„Referitor la informaţiile apărute în mass-media în ultima perioadă, conform cărora Asociaţia Club Sportiv Foresta Suceava a depus dosarul pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile pe care a şi obţinut-o, vă aducem la cunoştinţă faptul că la nivelul conducerii Asociaţiei nu a existat nici o decizie statuară în acest sens. Dl. Khallaf Farid nu a semnat nici un document în legătură cu această procedură. De asemenea, Dl. Khallaf Farid nu a semnat/nu a dat nici o procură notarială prin care să împuternicească vreun reprezentant legal în desfăşurarea acestei proceduri. Or, această procură notarială este un document necesar şi obligatoriu la depunerea dosarului pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă”, se arată în notificarea transmisă de casa de avocatură „Chiuariu şi asociaţii” care-l reprezintă pe Khalaff Farid.

 

Apele s-au tulburat la Foresta la începutul acestui an

Divergenţele dintre acţionarii clubului Foresta au apărut încă de la începutul acestui an, iar ulterior s-au acutizat. La finalul lunii aprilie, într-un comunicat postat pe adresa de facebook a clubului, Gheorghe Negură, preşedintele Consiliului Director a anunţat schimbări importante, printre care şi excluderea din asociaţie a lui Khalaff Farid.

„Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că situaţia clubului impune măsuri drastice în vederea îmbunătăţirii proceselor de natură organizatorică şi funcţională pentru a putea continua proiectul pe care ni l-am propus. Considerăm că suntem datori publicului sucevean, să facem toate diligenţele necesare, astfel încât, fotbalul de pe stadionul Areni să se ridice la nivelul aşteptărilor fanilor noştri. Pe această cale dorim să le mulţumim pentru prezenţa numeroasă în tribune şi pentru susţinerea pe care ne-au arătat-o, chiar dacă în unele cazuri nu am fost la înălţimea scontată! Totodată, dorim să îi asigurăm pe suporteri că întreaga echipă managerială, precum şi staff-ul tehnic şi jucătorii vor depune toate eforturile necesare în vederea salvării echipei de la o posibilă retrogradare”, a declarat Gheorghe Negură, preşedintele Consiliului Director al ACS Foresta Suceava.

Clubul nu s-a salvat de la retrogradare şi a ajuns în Liga a III-a, iar după acest nou scandal există posibilitatea ca finanţarea de la Primăria Suceava să nu mai vină. Totul este însă la mâna consilierilor locali suceveni.