Două intervenţii ferme pentru depistarea unor transporturi ilegale de ţigări au dus la capturarea unor cantităţi impresionante de marfă de contrabandă în apropierea frontierei de nord. Prima captură importantă de ţigări de contrabandă a fost făcută de poliţişti miercuri seara, în jurul orei 20.40, pe un drum din zona comunei Straja. În timp ce efectuau un control de rutină pe drumul din comună, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism de teren înmatriculat în străinătate. Şoferul maşinii nu s-a conformat şi a continuat deplasarea, echipajul de poliţie plecând în urmărirea maşinii. Oamenii legii au fost nevoiţi la un moment dat să facă somaţiile legale şi să folosească armamentul din dotare, trăgând focuri de armă în plan vertical, moment în care şoferul a abandonat maşina şi a fugit. În urma verificărilor făcute în interiorul autoturismului abandonat, poliţiştii au identificat un număr de 18.860 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 188.600 lei. Ţigările au fost ridicate pentru cercetări, iar autoturismul de teren în valoare de circa 4.000 de euro a fost indisponibilizat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru identificarea conducătorului auto implicat în comiterea faptei.

 

Un alt transport de ţigări şi două maşini de teren, confiscate de poliţiştii de frontieră

În cadrul unei acţiuni organizate de către poliţia de frontieră pentru combaterea contrabandei cu ţigări, în colaborare cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus, vineri seara, în jurul orei 22.00, pe un drum forestier din Nisipitu a fost identificat un autoturism Jeep Grand Cherokee, căruia i-au fost făcute semnale regulamentare de oprire. Cel de la volan şi-a continuat deplasarea în mare viteză, poliţiştii fiind nevoiţi să efectueze somaţiile verbale, după care au tras 10 focuri de avertisment în plan vertical. După câţiva kilometri, autoturismul a fost descoperit abandonat, iar în interior au fost observate mai multe colete cu ţigări. În imediata apropiere a acestuia a mai fost descoperit un autoturism de teren abandonat, marca Mitsubishi Shogun, folosit cel mai probabil de acelaşi suspect. Cele două maşini au fost reţinute la sediul poliţiei de frontieră, iar în urma inventarierii coletelor din Jeep, a fost găsită cantitatea de 11.350 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 132.800 lei au fost ridicate pentru confiscare, iar autoturismele de teren cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor. Poliţiştii de frontieră fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate în infracţiunea de contrabandă.