O femeie în vârstă de 46 de ani care are o anomalie congenitală foarte rară, așa-numitul „corp în oglindă” (situs inversus), a fost supusă, ieri, la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a colecistului (fierea), prin metoda laparoscopică. Echipa medicală a fost condusă de chirurgul Octavian Diaconu, fiind formată din chirurgul Ioan Cordoș, medicul anestezist Ovidiu Irimescu și asistenta medicală Mirela Andreica. Dr. Diaconu a explicat că pacienta are toate organele situate invers față de cele ale celorlalți oameni, adică inima este poziționată în partea dreaptă, ficatul este în stânga abdomenului, iar splina se află în hipocondrul drept, ceea ce a însemnat că toată arhitectura operatorie în sală a trebuit modificată. „Femeia s-a prezentat în Urgență, cu colecistită acută, și a trebuit intervenit imediat. Am luat decizia să operăm laparoscopic și, din ceea ce știu, în 20 de ani este prima intervenție laparoscopică de colecistectomie realizată la Suceava unei paciente cu situs inversus”, a declarat dr. Diaconu.

Medicul a mai spus că situs inversus este o anomalie congenitală foarte rară, întâlnită la mai puțin de 1 din 10.000 de persoane. Majoritatea celor care o au îşi trăiesc viața în mod normal și, numai în cazul în care ar avea nevoie de un transplant de inimă, lucrurile ar fi complicate, deoarece donatorul trebuie să fie o persoană care, la rândul ei, să aibă situs inversus.

Pacienta operată ieri la Suceava n-a avut, din fericire, o problemă de sănătate foarte gravă, o inflamație acută a vezicii biliare (colecistului) şi a căilor biliare (conductele anatomice care transportă bila de la ficat la intestin). Echipa medicală a optat pentru intervenția chirurgicală de îndepărtare a colecistului laparoscopic, datorită mai multor avantaje: operația se realizează prin incizii mici, de circa 1 cm, sub controlul unei camere video miniaturizate (laparoscopul) introdusă în abdomen, cu ajutorul unor pense chirurgicale lungi şi subțiri, special concepute pentru chirurgia laparoscopică. Recuperarea este mult mai rapidă, cicatricile sunt mai estetice, iar durerea este redusă, în comparație cu intervenția clasică.