Colinde și melodii religioase interpretate de un cor sucevean se vor face auzite anul acesta, în preajma Crăciunului, la Bethlehem – orașul unde s-a născut Hristos, în cadrul Festivalului de aprindere a luminilor de sărbătoare.

Solicitarea ca o astfel de delegație a Sucevei să fie prezentă la eveniment vine din partea administrației locale din Bethlehem, ca urmare a înfrățirii cu municipiul Suceava.

„ÎPS Pimen și-a dat acordul în această privință, corul Seminarului, cu profesorul Tablan, care a luat multe premii la nivel național și internațional, va merge încolo pe 1 decembrie. Primăria Suceava va suporta cheltuielile de deplasare, dar este un beneficiu de imagine pentru oraș și pentru România, pentru că sunt reprezentanți ai multor țări care vin și susțin acolo spectacole și concerte”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Înfrățirea municipiului Suceava cu unul dintre cele mai renumite orașe din lume - Bethlehem, locul de naștere a lui Iisus Hristos, a fost aprobată în ședința de Consiliu Local din 25 ianuarie.

Micul oraș din Palestina are parteneriate de acest gen cu 60 de mari orașe din lume, precum Washington, Moscova, Sankt Petersburg ori Atena.