Noul ansamblu de locuințe ANL amenajat în municipiul Suceava, în zona Metro, va fi inaugurat și transferat municipalității sucevene, în administrare, la începutul lunii viitoare.

„Pe data de 5 octombrie se va face transferul de la Agenția Națională a Locuințelor, către Primăria Suceava, a celor patru blocuri construite în zona Metro. Directorul ANL, George Stan, mi-a promis că va fi prezent atunci la Suceava pentru a face transferul. Până atunci, am desemnat deja comisia de recepție și ne ocupăm de actualizarea dosarelor depuse, pentru că în octombrie se va decide în Consiliu Local și lista de priorități la repartiția celor 80 de apartamente”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Lista de priorități se stabilește în baza dosarelor actualizate și a punctajelor obținute de solicitanții care se încadrează în normele stabilite - tinerii sub 35 de ani care locuiesc în municipiul Suceava ori în localitățile limitrofe situate la maxim 10 km de reședința de județ, care nu dețin și nici nu au deținut în proprietate vreo locuință, nici nu au în chirie apartament/garsonieră de la stat ori de la primărie.

În total, la Primăria Suceava sunt depuse 517 solicitări de acordare de locuințe ANL, dar mare parte din dosare nu sunt actualizate.

Tocmai de aceea, edilul sucevean a făcut apel la cei interesați să beneficieze de locuințe ANL să meargă la Spațiul Locativ, să își actualizeze documentele depuse, pentru că după ce expiră perioada nu se mai poate face nimic.