Organizaţia Judeţeană Suceava a PSD și-a afirmat susţinerea pentru președintele partidului, Liviu Dragnea, și a informat printr-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt, deputatul Alexandru Rădulescu, faptul că „organizaţia social-democrată suceveană nu concepe divizarea PSD în tabere” și „categoric nu se alătură celor care iniţiază disensiuni ce pot conduce la scindarea sau diminuarea forţei acestui partid”.

„Organizaţia social-democrată suceveană se poziţionează alături de acel PSD cristalizat în mulţi ani, se poziţionează alături de acel PSD care în decembrie 2016 a câștigat încrederea marii majorităţi a românilor printr-un program de guvernare coerent, care a deschis României, cetăţenilor acestei ţări, perspectivele unei evoluţii social-economice temeinice. Iar garanţia implementării acestui program o reprezintă păstrarea structurii actuale a conducerii partidului, păstrarea guvernării și a majorităţii parlamentare social-democrate, fapt realizabil doar prin menţinerea unităţii PSD”, se arată în comunicatul transmis de deputatul Alexandru Rădulescu.