Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Suceava, care a acționat în noaptea de joi spre vineri pe artera principală a municipiului Suceava, a înregistrat un autoturism care rula cu 99 de kilometri la oră, pe Calea Unirii. Mai mult, tânărul în vârstă de 25 de ani de la volan emana halenă alcoolică, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,66 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge,

Pe numele tânărului în vârstă de 25 de ani din municipiul Suceava a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului. În plus, acesta a fost amendat pentru depășirea limitei în localitate cu peste 40 de kilometri la oră.