Începând de ieri, şoferii vor avea o nouă piedică în trafic. Ruta ocolitoare a municipiului Suceava, care traversa localitatea Şcheia, a fost închisă pentru realizarea unor lucrări la infrastructură. Va fi o închidere a traficului pentru o perioadă mai îndelungată, de câteva săptămâni.

Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia, a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat total până pe 30 octombrie, dar acest termen nu este bătut în cuie şi ar putea fi depăşit.

Restricţia de circulaţie se aplică de la podul situat înainte de sediul Global Design şi benzinăria Luk Oil de la intrarea în Şcheia, şi până la cimitirul din centrul satului.

Chiar dacă lucrările au fost anunţate şi aprobate atât de Primăria Suceava, de Secţia de Drumuri Judeţene şi cea de Drumuri Naţionale, precum şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, ieri, în jurul orei 9.30, panotajele cu restricţii lipseau, iar sute de şoferi au încercat să intre pe acest drum.

Cum constructorii deja lucrau la pod, la faţa locului, dar şi în Şcheia, în zona drumului spre Conacul Domnesc, au fost trimişi lucrători de la Poliţia Locală Suceava. Aşa se face că sute de maşini, inclusiv de tonaj greu, au fost întoarse din drum, spre nemulţumirea şoferilor care au reclamat că nu au fost avertizaţi de începerea acestor lucrări.

„Lucrările ar fi trebuit să demareze acum două săptămâni, dar am spus să aşteptăm începerea anului şcolar şi apoi să ne apucăm de treabă. Podul va fi reabilitat de constructor pentru că se află în garanţie, iar restul lucrărilor vor fi plătite din bani de la bugetul local”, a arătat Vasile Andriciuc.

Pentru şoferii care foloseau această rută, în special cei care conduc maşini de tonaj greu, singura variantă alternativă rămâne şoseaua de centură, porţiunea dată deja în folosinţă.

Potrivit primarului din Şcheia, pe porţiunea de la pod şi până la cimitir va fi turnat covor asfaltic, iar de la Loyal şi până la cimitir se va amenaja şi un trotuar. Trotuare se vor mai face într-o altă zonă din Şcheia, dar şi în Mihoveni, iar valoarea totală a lucrărilor finanţate de la bugetul local se ridică la 3 milioane de lei.