Un poliţist care se afla la volanul autoturismului Dacia Logan de serviciu a provocat un accident soldat cu avarii după ce a efectuat o depăşire neregulamentară, pe linia continuă, constatarea aparţinându-le chiar colegilor care au făcut cercetarea la faţa locului. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 16.30, pe raza comunei Satu Mare.

Agentul de poliţie, din cadrul Postului de Poliţie Dorneşti, se deplasa la volanul Daciei, alături de un coleg, pe drumul judeţean din Satu Mare, având direcţia de deplasare dinspre satul Ţibeni către municipiul Rădăuţi, în centrul localităţii, şi a intrat în depăşirea unui VW Touran, care circula în faţa sa, pe porţiunea cu linie continuă. Şoferul din faţă era angajat deja în schimbarea direcţiei, prin viraj la stânga, astfel că maşina de poliţie a acroşat VW-ul.  În urma coliziunii laterale autospeciala de poliţie a acroşat şi un stâlp.

Poliţiştii şi celălalt şofer au scăpat fără leziuni, astfel că accidentul a fost încadrat la tamponare.

Cei doi conducători auto au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.

Poliţistul nu pornise semnalele acustice şi luminoase, deşi ar fi  invocat faptul că încerca să ajungă o maşină suspectă. 

Faţă de agentul de poliţie s-a luat măsura sancţionării contravenţionale în baza OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Având în vedere manevra efectuată acesta ar urma să-şi piardă permisul de conducere pentru 30 de zile.