Ziua Europeană a Sportului Școlar (European School Sport Day) a avut o rezonanță aparte la nivelul unităților de învățământ sucevene. Printre acestea se numără și Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, care a marcat acest eveniment printr-o serie de manifestări specifice, vineri, 28 septembrie.
Pentru toți cei implicați, elevi și cadre didactice ale școlii, ziua a debutat în ritm antrenant de dans, cu un Flash Mob, moment urmat de diverse activități cu caracter sportiv: ștafete, jocuri și întreceri.
Obiectivele activităților organizate și coordonate de profesorii de educație fizică Claudia Adriana Țuca și Florin Anițului, respectiv profesoara pentru învățământ primar Mirela Mazilu, au fost atinse cu succes. Printre acestea, se evidențiază oferirea oportunității, pentru elevii îndrumați, de a practica sportul într-un mod plăcut și distractiv.
Nu în ultimul rând, manifestările generate de această celebrare a sportului școlar, inițiate și derulate cu mult entuziasm la Școala Gimnazială Nr.4 Suceava, au promovat sănătatea și incluziunea socială prin sport, importante deziderate europene ale societății contemporane.
Ziua Europeană a Sportului Școlar (ESSD) este o zi dedicată distracției, jocului, promovării activității fizice și a sănătății pentru toți cei din mediul școlar. Aceasta a fost sărbătorită vineri, 28 septembrie 2018, în întreaga Europă. ESSD este deschisă oricărui tip de activitate fizică care are ca scop încurajarea copiilor să fie activi timp de cel puțin 120 de minute pe zi.
Comentarii