Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost luat la întrebări de către deputatul sucevean Ioan Balan. Acesta i-a cerut ministrului să prezinte un calendar de investiţii în ceea ce priveşte modernizarea căii ferate care face legătura între Dorneşti şi Bucureşti.

Solicitarea nu este una întâmplătoare, ci are legătură cu transportul maşinilor de mare tonaj pe calea ferată, prin sistemul RO-LA, sistem testat în urmă cu mai bine de două luni. La vremea respectivă, un astfel de tren a plecat de la Dorneşti şi a ajuns la Giurgiu, iar autotrenurile au luat mai apoi drumul Bulgariei.

„Acest tip de transport reprezintă o modalitate extrem de eficientă economic: costurile de transport sunt mult mai reduse decât în situaţia în care autotractoarele de marfă ar rula pe drumurile naţionale; se reduce puternic poluarea; se compensează în mare parte absenţa unui drum rapid sau a unei autostrăzi care să lege Capitala de Nord-Estul ţării; se descongestionează în mod semnificativ traficul rutier pe drumurile naţionale; reprezintă un stimul financiar suplimentar pentru revigorarea Companiei CFR Marfă. În condiţiile în care lucrările de infrastructură din România nu înregistrează nici un progres de ani de zile, vă asigur că am apreciat extrem de puternic demararea acestui tip de transport”, a arătat Ioan Balan.

Deputatul sucevean spune că această iniţiativă extrem de bună este frânată de starea infrastructurii feroviare.

„Calea de rulare feroviară de la Siret şi până la Giurgiu este extrem de învechită, nepermiţând o viteză de transport al mărfurilor şi călătorilor mai mare de 50 km/h. În majoritatea statelor europene unde transportul de tipul RO-LA funcţionează, trenurile au o viteză medie de deplasare de peste 100 km/h. Astfel, distanţa de la frontiera cu Ucraina şi până la Giurgiu s-ar putea parcurge în maximum 6 ore. Analizând anexele MasterPlanului General pentru Transporturi, nu mică mi-a fost surprinderea să constat că între obiectivele prioritare de investiţii pentru sistemul de transport feroviar, una dintre cele mai învechite secţiuni din Magistrala 500 (Bucureşti-Suceava-Siret), cuprinsă între Paşcani şi Siret, nu există nici măcar ca obiectiv prioritar pentru reabilitarea căii de rulare”, a explicat Ioan Balan.

Parlamentarul liberal i-a adresat ministrului Transporturilor din România o serie de întrebări prin care doreşte să afle dacă există un plan concret pentru dezvoltarea sistemului de transport tip RO-LA.

„Anticipaţi un sistem de stimulente financiare pentru transportatorii care se vor adresa transportului de tipul RO-LA şi vor dirija autotractoarele către facilitatea oferită de CFR Marfă? Un astfel de stimulent ar putea fi exceptarea de la plata taxei de utilizare a drumurilor (vigneta) pentru transportatorii care folosesc sistemul RO-LA cel puţin o dată pe lună. În condiţiile în care Magistrala 500 (Bucureşti-Suceava-Siret) este una dintre cele mai degradate rute de transport feroviar, iar de calitatea căii de rulare depinde succesul sistemului de transport RO-LA, vă solicit să prezentaţi calendarul de investiţii pe care îl propuneţi, precum şi sursele de finanţare pentru această magistrală de cale ferată”, sunt problemele ridicate de Ioan Balan.