Doi medici cu competențe în îngrijiri paliative au promovat concursul organizat de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, pentru completarea schemei de personal a secției de profil. Rezultatele concursului au fost validate la începutul acestei luni.

Cei doi medici sunt Svetlana Ionuță şi Grigore Ionuţă. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că în perioada următoare vor fi scoase la concurs posturile de medic-şef şi asistent-şef al secţiei de Îngrijiri Paliative și vor fi titularizați pe post un asistent social, un kinetoterapeut, un psiholog etc., astfel încât să fie asigurate toate serviciile specifice pentru această categorie de pacienți.

Managerul spitalului s-a declarat satisfăcut de calitatea personalului care lucrează la Îngrijiri Paliative și de faptul că există interes pentru posturile de aici, în ciuda faptului că este una dintre cele mai dificile secții din spital, atât în ceea ce privește volumul de muncă, dar și ca încărcătură emoțională.

“Manifest mulţumire faţă de ce se întâmplă acolo. Nu puţini sunt cei care apreciază condiţiile şi felul în care sunt trataţi pacienţii în secţia de Îngrijiri Paliative. Spre surprinderea mea, există o cerinţă extrem de mare din partea mai multor cadre medicale medii de a merge să profeseze în această secţie”, a subliniat Rîmbu.

Secţia de Îngrijiri Paliative a Spitalului de Urgenţă Suceava, cu o capacitate de 25 de paturi, este cea mai nouă din această unitate medicală, fiind dată în folosință la începutul lunii martie a acestui an. Valoarea totală a investiţiei a fost de 1,25 milioane de euro.

Pacienţii eligibili pentru a fi internaţi aici sunt cei care suferă de boli cardiovasculare, pacienţi cu scleroză multiplă, boala Parkinson, pacienţi cu insuficienţă hepatică sau cu insuficienţă renală acută şi cronică, pacienţi cu atac cerebral şi comă, pacienţi cu boli pulmonare etc.

Saloanele secţiei au în dotare paturi multifuncţionale cu saltele antiescare, noptiere, scaune cu rotile, televizoare, aparatură medicală specifică, toate paturile şi grupurile sanitare au sisteme de semnalizare sonoră, secţia având şi staţie de oxigen medical.