Proiectul digitalizării activității administrative din Primăria Suceava, depus pentru finanțare cu fonduri europene, va conduce inevitabil la disponibilizarea unei părți din personal. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că reducerea numărului de funcționari nu va avea vreun efect negativ asupra funcționalității primăriei. „Nu vreau să fac panică, dar dacă mâine se privatizează primăria, aceasta poate funcționa fără probleme cu jumătate din personal”, a afirmat primarul, dând ca exemplu o firmă privată care a mers pe acest model de eficientizare a activității și, implicit, a cheltuielilor. De asemenea, Lungu a arătat că schema de personal a administrației locale are la această oră 90 de posturi vacante, dar nu se grăbește să le ocupe, mai ales în condițiile în care odată cu majorarea salariilor fondul de salarii a crescut foarte mult. Acest lucru, potrivit primarului, a avut impact negativ asupra investițiilor care pot fi derulate cu finanțare de la bugetul local. În opinia primarului, prin digitalizare se realizează atât transparența actului administrativ, cât și îmbunătățirea activității de management.

Proiectul de digitalizare depus pentru finanțare, în data de 21 septembrie a.c., de Primăria Suceava are o valoare de aproape 2,5 milioane de lei, vizează emiterea electronică a certificatelor de urbanism, înștiinţarea începerii lucrărilor de construire/desfiinţare, obţinerea certificatelor de nomenclatură stradală și adresă, eliberarea certificatului de atestare fiscală, a autorizaţiilor de transport greu, eliberarea abonament parcare – acolo unde va fi cazul, programarea online la evidenţa persoanelor, precum și alte fluxuri de documente care vor fi stabilite în perioada următoare. De asemenea, în proiect este cuprinsă și digitalizarea arhivei municipalităţii, care ocupă foarte mult spaţiu.

Din valoarea totală a proiectul pe fonduri europene, Primăria municipiului Suceava va suporta 2%, adică 48.739 de lei. Pentru a-l pune în practică, municipalitatea intenţionează să se doteze cu aparatură de scanare, servere, echipamente de comunicaţie multifuncţionale, echipamente pentru coduri de bare etc., să implementeze un sistem de management documente cu funcţii și module noi de gestiune și să intruiască personalul. Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni.