Un incendiu izbucnit marţi după-amiază în oraşul Liteni a distrus acoperişul unei case şi a afectat grav interiorul locuinţei. Flăcările au fost observate înainte de ora 15.00, fiind dată alarma la 112.

La faţa locului au ajuns pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Liteni, care au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi bunuri din interior, cu pericol de propagare la clădirile învecinate. După două ore de intervenţie incendiul a fost lichidat, fiind afectate acoperişul casei, construit din lemn şi acoperit cu ţiglă, pe aproximativ 50 metri pătraţi, şi bunuri din interiorul locuinţei, fiind degradaţi pereţii portanţi ai clădirii.

Incendiul a izbucnit din interiorul bucătăriei, iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind jarul căzut din soba de încălzire a locuinţei. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o casă, un adăpost de animale şi alte anexe, construcţii aflate în imediata apropiere a locuinţei afectate.