Un grav accident petrecut marți după-amiază într-o pădure din cadrul Ocolului Silvic Broșteni a provocat moartea unui bărbat. El a fost grav rănit după ce rădăcina unui arbore doborât a căzut peste el, provocându-i leziuni grave. Toate încercările colegilor de muncă de a-l transporta rapid spre echipajul de prim-ajutor au fost zadarnice, echipajul ambulanței constatând decesul.

Accidentul a fost sesizat poliției și ambulanței marți după-amiază, în jurul orei 14.00, printr-un apel la 112. Nenorocirea se petrecuse într-o pădure de pe Pârâul Arsuri, în zona Neagră din Ocolul Silvic Broșteni, victima fiind transportată cu un microbuz spre centrul orașului Broșteni. Victima a fost preluată de echipajul unei ambulanțe, care a încercat să îi acorde primul ajutor, însă nu a mai putut decât să constatate decesul acesteia.

Investigațiile efectuate de polițiști au scos la iveală faptul că Ilie Todirică, de 45 de ani, din comuna Borca, județul Neamț, s-a deplasat în dimineața zilei de marți, împreună cu alți muncitori angajați ai unei firme din Borca, într-o pădure din cadrul Ocolului Silvic Broșteni, unde aveau de executat lucrări de fasonare a lemnului. În urma doborârii unui arbore, o rădăcină a căzut peste bărbatul de 45 de ani, provocându-i leziuni grave. Muncitorii care se aflau în zonă l-au ridicat de la faţa locului şi l-au transportat cu microbuzul în Broşteni, deoarece în zona respectivă nu este semnal telefonic. În urma cercetărilor efectuate s-a mai stabilit că bărbatul nu era angajat şi se afla în prima lui zi de muncă. Cadavrul bărbatului a fost depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, fiind anunțați inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, care vor demara o anchetă privind respectarea normelor de securitate în muncă.