În perioada 4-8 februarie 2019, la Voroneţ, va avea loc Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, eveniment la care sunt aşteptaţi elevi din toată ţara, pasionaţi de microbul ştiinţei, profesori şi universitari din Suceava şi din ţară, olimpici cu o vastă experienţă în competiţiile din domeniu, mentori, voluntari, mai simplu spus iubitori ai spaţiului cosmic şi ai disciplinelor exacte.

În cadrul taberei vor fi organizate două competiţii, una de fizică şi una de astronomie şi astrofizică, ateliere coordonate de mentori cu experienţă, cursuri, seminarii, seri de observaţie, expoziţii, dar şi activităţi recreative (săniuş, schi, drumeţii, vizite la diferite mănăstiri).

„Această tabără este organizată pentru pregătirea elevilor pentru olimpiade şi concursuri, prin rezolvări de probleme deosebite, precum şi realizarea unor lucrări de laborator la disciplina fizică. De asemenea, se vor organiza cursuri de astronomie şi astrofizică atât pentru iniţiere, cât şi pentru performanţă, precum şi seri de observaţii astronomice cu ajutorul telescoapelor şi lunetelor. Se vor ţine cursuri şi se vor rezolva multe probleme complexe”, au transmis organizatorii.

Tabăra are două secţiuni: secţiunea de Fizică, la care sunt invitaţi să participe elevii din clasele VI-XII, şi secţiunea de Astronomie şi Astrofizică, la care pot participa elevi începând din clasa I, până în clasa a XII-a. Mentori vor fi olimpicii internaţionali şi elevi recunoscuţi pe plan naţional, aceştia fiind răsplătiţi cu certificate în limba engleză de voluntar internaţional, certificat emis de Universitatea ,,Ştefan cel Mare’’ Suceava.

La această tabără vor participa şi vor ţine cursuri, vor rezolva probleme de fizică şi astrofizică deosebite personalităţi din domeniu, şi anume: Sebastian Popescu - decanul Facultăţii de Fizică a Universităţii ,,Al.I. Cuza” Iaşi (preşedintele Olimpiadei Naţionale de Fizică), Florea Uliu - Facultatea de Fizică Craiova, Mihail Sandu - Liceul Tehnologic de Servicii Călimăneşti (realizator al subiectelor olimpiadelor de astronomie din ultimii ani), Victor Păunescu - coordonator şi însoţitor al loturilor olimpice ale României pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori şi IOAA-2018, Cristian Pîrghie - director al Observatorului Astronomic Suceava (profesor coordonator şi participant la olimpiadele de astronomie şi astrofizică din Indonezia 2015, India 2016, Thailanda 2017, China 2018), Camelia Pîrghie - doctor în cosmologie, Dan Oniciuc - Colegiul Naţional ,,Petru Rareş’’ Piatra Neamţ (coordonator al lotului naţional de astronomie), Alexandru Bica - fratele geamăn al lui Marin Dacian Bica, Mircea Curilă - Universitatea Oradea şi Petru Crăciun - profesor coordonator şi participant la olimpiadele internaţionale de astronomie şi astrofizică etc.

Tabăra este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Fizică Iaşi, Societatea Ştiinţifică ,,Cygnus” - centru UNESCO şi Colegiul ,,Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Evenimentul este dedicat memoriei prof. coordonator al loturilor olimpice de astronomie şi astrofizică ale României - Marin Dacian Bica, plecat dintre noi în 2013, la vârsta de 43 de ani.

„A fost cel mai bun dintre noi şi a iubit foarte mult copiii, fizica şi astronomia! S-a născut în ziua solstiţiului de vară, la 21 iunie 1970, şi a fost înmormântat în data de 23 septembrie 2013, la echinocţiul de toamnă, astfel încât viaţa lui a fost marcată de două evenimente astronomice. A compus sute de probleme de un înalt nivel ştiinţific! Aceste probleme au fost strânse într-o carte care are un singur autor - Marin Dacian Bica - iar această culegere de probleme rezolvate a fost lansată la ediţia de acum trei ani a taberei”, au mai menţionat organizatorii.