Un echipaj al Jandarmeriei Suceava care acţiona sâmbăta trecută pe Calea Unirii din Suceava a prins doi tineri care aveau asupra lor mai multe cutii cu parfumuri, ulterior stabilindu-se că marfa a fost furată dintr-un magazin.

Sâmbătă seară, un echipaj al Jandarmeriei a observat pe Calea Unirii doi tineri, care, la vederea echipajului, au devenit agitaţi, încercând să evite contactul cu forţele de ordine. Tinerii au fost legitimaţi şi verificaţi, asupra lor fiind găsite mai multe parfumuri  

„Cei doi tineri, în vârstă de 14 şi 17 ani, domiciliaţi în judeţul Iaşi, au recunoscut că au sustras parfumurile dintr-un magazin din municipiul Suceava după ce au înlăturat elementele de siguranţă ale acestora”, se arată într-un document al Jandarmeriei Suceava.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar cei doi tinerişi bunurile găsite asupra lor, evaluate la aproximativ 2.500 de lei, au fost predate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul acţiunilor de control desfăşurate de jandarmi în perioada 18-20 ianuarie au fost aplicate 33 de amenzi, în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, au fost constatate patru infracţiuni, dintre care două în cooperare cu poliţia.