Poliţiştii suceveni au realizat o analiză cu privire la factorii care au concurat la producerea accidentelor rutiere grave din judeţul nostru, pe lângă cauzele clasice, cum ar fi viteza, consumul de alcool sau traversările neregulamentare. Aceştia au trecut la factorii principali creşterea parcului auto, infrastructura precară şi lipsa de educaţie rutieră, atât la şoferi, cât şi la pietoni.

Parcul auto al judeţului Suceava a crescut în ultimul an cu 20.694 de vehicule înmatriculate, ceea ce înseamnă aproape 10%, o creştere foarte mare într-un interval scurt de timp. De asemenea, numărul de posesori de permise de conducere a crescut cu 6.580. Aceste creşteri s-au manifestat în special în mediul rural. Din păcate, mulţi dintre cei care şi-au luat maşini şi-au făcut un obicei din a conduce băuţi, iar de aici până la tragedii mai este doar un pas.

Alt factor care a contribuit la numărul mare de accidente ar fi infrastructura rutieră precară, neadaptată necesităţilor actuale de trafic şi în special a celei destinate pietonilor şi bicicliştilor din mediul rural. O altă mare problemă pe aceeaşi temă este cea a lipsei drumurilor amenajate pentru atelajele hipo şi utilajele agricole.

O altă problemă identificată de poliţişti este lipsa iluminatului ori iluminat necorespunzător în localităţile din mediul rural şi lipsa marcajelor rutiere pe anumite tronsoane de drum.

Lipsa unei minime educaţii rutiere este o altă cauză evidentă a multora dintre accidente.

Specificul turistic şi de agrement al judeţului, care implică un trafic rutier intens în anumite perioade ale anului, zona de tranzit către frontiera de stat cu Ucraina şi către partea de vest a ţării şi reţeaua vastă de drumuri publice din judeţ (locul I la nivel naţional) sunt alţi factori care, în opinia poliţiştilor, au concurat la producerea unor evenimente rutiere cu consecinţe grave în judeţul nostru.

După cum am mai relatat în cotidianul nostru, anul trecut, pe raza judeţul Suceava s-au înregistrat 283 de accidente rutiere grave, care s-au soldat cu 84 de persoane decedate şi 237 de răniţi grav. Comparativ cu anul 2017, la care se fac raportările, sunt scăderi pe linie: -13 la accidente grave, -20 la morţi şi -17 la răniţi grav.

În ciuda acestor scăderi majore, Suceava rămâne judeţul în care s-a murit cel mai mult în accidente rutiere. Urmează judeţul Timiş – cu 80 de decedaţi în accidente rutiere.

Anul 2019 a început liniştit pe şoselele din judeţul nostru. Cu o săptămână înainte de finele lunii ianuarie, în judeţ nu a avut loc nici un accident mortal.